Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Alertă de noi tornade în România: ședință extraordinară a serviciilor meteo și de urgență

CC0 / Pixabay / skeeze / Tornadă
Tornadă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Avertismentul vine de la directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu – ce spune Raed Arafat.

BUCUREȘTI, 2 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Tornada produsă marți în zona localității Drajna din județul Călărași a ridicat multe semne de întrebare legate atât de posibilitatea ca populația să fie alertată prin sistemul Ro-Alert atunci când sunt fenomene meteo periculoase, cât și de repetarea fenomenului.

În cursul zilei de astăzi va avea loc o ședință extraordinară la care vot participa reprezentanți ai Autorității Naționale de Meteorologie și cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență, în scopul identificării unor variante de lucru mai eficiente pentru situații similare tornadei din Călărași.

Primăvară - Sputnik Moldova-România
Societate
Vremea în următoarele două săptămâni: surprizele meteo la care să ne aşteptăm

Discuțiile vor viza posibilitatea ca populația să fie alertată prin sistemul Ro-Alert atunci când au loc fenomene meteorologice periculoase, cum a fost tornada.

Sistemul a fost criticat pentru că nu a alertat populația cu privire la producerea tornadei. Raed Arafat a explicat că sistemul nu interpretează datele meteorologice, ci transmite avertizări doar în măsura în care este acționat în acest sens de dispecer.

Anterior, Arafat a criticat dur persoanele care au ”atacat” sistemul și a precizat că Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență nu interpretează datele meteo, pentru că acest lucru se realizează la nivelul Administrației Naționale de Meteorologie.

”Tornada nu avem cum o să vedem pe ecran. O văd numai martorii locali. Noi anunțăm eventuale  vijelii, viteze ale vântului.  Asta este puterea științei actuale'', a venit replica meteorologului Dinu Mărășoiu, potrivit realitatea.net

Directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, spune că sunt din ce în ce mai multe tornade și că, la nivel științific, se discută dacă încălzirea globală reprezintă un factor favorizant pentru creșterea în număr și intensitate a acestor fenomene.

Aceasta spune că meteorologii și-au făcut treaba și au transmis atenționarea de vreme severă pentru zona județului Călărași.

Pentru perioada următoare, veștile nu sunt dintre cele mai bune. Și aceasta pentru că este posibil ca asemenea fenomene să se repete, avertizează Georgescu.

"Furtunile de vară, care niciodată nu trebuie să excludem posibilitatea ca, în anumite condiții, să devină foarte severe. Luna mai și luna iunie, cel puțin să nu fie lipsite de episoade cu instabilitate", a mai spus Florinela Georgescu

Fluxul de știri
0