Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Carmen Avram, inițiativă curajoasă față de o țară puternică – ”Nu suntem de mâna a doua!”

© Photo : Facebook / Carmen AvramCarmen Avram
Carmen Avram - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Solicităm comisarului european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Incluziune și Mobilitate, să declanșeze procedura de infringement – a venit timpul ca Europa să înțeleagă că cetățenii români nu sunt cetățeni de mâna a doua!”

BUCUREȘTI, 26 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Faptul că Austria a votat o lege pentru ca beneficiile sociale destinate rezidenților, inclusiv românilor, să fie „indexate”, adică ”tăiate”, a făcut-o pe cunoscuta jurnalistă să intervină. Și a făcut-o chiar curajos, propunând o măsură radicală.

”Solicităm comisarului european pentru Ocupare, Afaceri Sociale, Incluziune și Mobilitate, Marianne Thyssen, să declanșeze procedura de infringement împotriva Austriei deoarece această inițiativă legislativă creează discriminări în rândul cetățenilor europeni”, transmite Carmen Avram.

Lucrătorii din toate țările europene trebuie tratați în mod egal în orice statele UE în care își desfășoară activitatea, consideră jurnalista, iar dreptul lor la liberă circulație este nu doar unul dintre fundamentele Uniunii Europene și ale Pieței Unice – ci are sens numai în cazul în care nu există discriminare.

”A venit timpul ca Europa să înțeleagă că cetățenii români nu sunt cetățeni de mâna a doua!”, declară ferm Carmen Avram.

Să mai menționăm că inițiativa cunoscutei realizatoare TV vine într-un context foarte interesant – există deja un infringement încă din 24 ianuarie 2019, la solicitarea făcută de eurodeputații PSD români pentru discriminarea privind alocațiile pentru copii – dar, Austria continuă practicile (prin) care desconsideră românii.

”Austria sfidează Comisia Europeană și continuă discriminarea cetățenilor români în privința ajutoarelor sociale”, atrage atenția Carmen Avram – care a publicat inițiativa sa pe pagina de Facebook

Fluxul de știri
0