BUCUREŞTI, 24 apr – Sputnik, Doina Crainic. De la 1 aprilie a intrat în vigoare majorarea alocaţiilor pentru copii, însă plăţile aferente lunii aprilie se vor face după vacanţa de Paşti.
„Alocaţiile majorate se primesc în mai. Noile valori vor fi de de 150 lei, respectiv 300 de lei. Drepturile aferente lunii aprilie se plătesc din mai”, a spus ministrul Muncii, citat de România TV.
Cuantumul alocaţiilor de stat pentru copii va fi următorul:
- 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
În martie 2019, au beneficiat de acest ajutor social 3.647.178 copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti - 332.714 şi în judeţele Iaşi - 181.697, Suceava - 137.971 şi Bacău - 130.843.