BUCUREȘTI, 23 apr - Sputnik, Evan Răutu. ”O decizie a Curţii de Apel Oradea generează un precedent care poate lovi serios în parchetele specializate, DNA şi DIICOT”, scrie jurnalistul Florin Pușcaș de la ”Știri pe surse”.
Jurnalistul se referă la o decizia a CA Oradea, prin care s-a admis că procurori cu o vechime mai mică de 10 ani sunt "necompetenți funcţional" pentru a întocmi acte de procedură. Judecătorii s-au referit la OUG 92/2018, care stabilește ca vechimea minimă pentru procurorii DNA şi DIICOT să fie de minim 10 ani.
”Judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul curţii apreciază că participarea procurorului la actele de procedură, (…) un procuror competent din punct de vedere funcţional, (…) care să îndeplinească condiţiile de numire în cadrul acestei direcţii, aşa cum sunt ele prevăzute de art.97/1 din Legea nr.304/2004, inclusiv condiţia vechimii de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror sau judecător”, se arată în decizia instanței.
Prin urmare, continuă instanța, ”inexistenta unei asemenea aptitudini sau, altfel spus, încălcarea normelor privind competenta funcţionala ar putea atrage, aşa cum s-a apreciat si in doctrina de specialitate, chiar o sancţiune mai severă decât nulitatea absolută, respectiv inexistenţa actului efectuat în asemenea condiţii”.
”Aşadar, reprezentarea parchetului în instanţă de către un procuror necompetent funcţional atrage, în esenţă, o lipsă de reprezentare și o participare de natură exclusiv formală la actele de procedură, ceea ce atrage incidența cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, în cauza fiind încălcate dispoziţiile cu privire la participarea obligatorie a procurorului şi echivalează cu lipsa acestuia”, se mai arată în decizie.
Instanța trece astfel peste interpretarea dată de Secţia pentru procurori a CSM, care spunea că procurorii care au fost numiţi la DNA şi DIICOT anterior OUG 92/2018 ”pot continua la aceste structuri de parchet chiar dacă nu au o vechime de 10 ani”.
Conform sursei citate, care publică un răspuns de la DNA, 23 de procurori sunt în această situație, inclusiv procuroarea care se ocupă de dosarul TelDrum, Alexandra Carmen Lăncrănjan.
”Procuroarea lui Dragnea”, cum e supranumită, are numai 9 ani vechime, deci prezența ei în dosar ar însemna ”reprezentarea parchetului în instanţă de către un procuror necompetent funcţional”, conform decizie Curții de Apel Oradea.
De precizat că în România precedentul nu este izvor de drept, dar, desigur, instanța suverană se poate inspira dintr-o decizie a unei alte instanțe – iar posibilitatea ca instanțele să dea interpretări diferite unor situații/acte similare a fost deseori condamnată.
Deci, e posibil ca interpretarea dată de jurnalistul citat să fie corectă, iar Liviu Dragnea să ”scape” de tânăra procuroare Alexandra Lăncrănjan. Desigur, asta complică și situația dosarului respectiv.
În link-ul către „Știri pe surse” găsiți și decizia completă a instanței Oradea.