BUCUREȘTI, 19 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Situație nu doar desprinsă, parcă, din romanele lui Kafka, ci și jenantă la Ploiești, acolo unde Andreea Ștefania Alexe, profesoara înjunghiată de un fost elev în fața cancelariei Colegiului ”Spiru Haret” în luna ianuarie a fost găsită vinovată de producerea incidentului, alături de paznicul școlii.
Nu a fost sancționată – asta ar fi fost strigător la cer! – însă i se reproșează că nu a păzit intrarea în liceu pentru a-l împiedica pe agresor să intre.
Reamintim că profesoara a fost înjunghiată, în luna ianuarie a acestui an, de un fost elev al școlii, chiar în fața cancelariei. Sputnik a prezentat detalii la momentul respectiv despre cutremurătoarea situație.
Halucinant este că, în momentul atacului profesoara se afla în cancelarie unde își îndeplinea sarcinile de serviciu!
Potrivit raportului întocmit de Comisia de Anchetă Internă, profesoarei i se reproșează că, deși în ziua respectivă era de serviciu și trebuia să stea lână paznic la intrarea în liceu, aceasta a plecat în cancelarie, precizează observatorulph.ro.
Lipsa de solidaritate – dovedită, dureroasă
Dascălul Adriana Bogatu a răbufnit, după aflarea deciziei în cazul profesoarei din Ploiești. Aceasta vorbește, printre altele, despre lipsa de solidaritate a profesorilor cu un coleg aflat într-o situație limită.
Mai mult, dascălul precizează că teancurile de hârtii au ajuns să țină loc de viață și că au înlocuit oamenii. În sistemul de învățământ, a mai adăugat sursa citată, contează numai hârtia: nu copiii, nu profesorii, nu munca lor.
”Singurul lucru care mă tot frământă de când am citit articolele pe această temă este cum Dumnezeu au putut semna colegii de cancelarie ai doamnei profesor un astfel de document? Pe cine de cine apără, de fapt? Muncim zilnic într-un sistem bolnav, pe care, în loc să-l salvăm de propriile lui aberații și malformări îl hrănim cu lipsa de verticalitate și de onestitate a unei majorități care preferă să tacă și să se înghesuiască într-o gheretă de portar. Adică să accepte toate umilințele fără să știe de ce”, a punctat Adriana Bogatu.
Profesoara a precizat că, în 30 de ani la catedră, a crezut că le auzise pe toate, însă povestea de la Ploiești, în care victima a fost găsită vinovată de colegii săi fiindcă nu a stat în ghereta portarului ”agresează și imaginația și inteligența omului obișnuit”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, poziție excelentă
O reacţie extrem de pertinentă vine din partea FSLI care aduce în discuție un aspect pe care profesorii din Ploiești, colegii victimei, pare că îl ignore cu bună știință.
”FSLI condamnă decizia comisiei de cercetare din cadrul Colegiului ”Spiru Haret” din Ploiești care a găsit-o vinovată pe profesoara înjunghiată. (…) Este inadmisibil să i se impute faptul că nu a supravegheat intrarea în unitatea de învățământ alături de portar. Cum ar fi schimbat situația de fapt, deosebit de gravă, dacă profesoara ar fi fost la intrare? Agresorul nu și-ar fi continuat planul? Oare, membrii comisiei nu ar trebui să aibă un alt obiectiv, respectiv acela prin care să dispună toate măsurile prin care un astfel de incident să nu mai aibă loc?”, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.
Pe această cale, FSLI solicit Ministerului Educației Naționale să intervină în acest caz în care, din păcate, dascălii din acea unitate de învățământ demonstrează, spun sindicaliștii, ”nu doar superficialitate, ci lipsă de empatie față de propria lor colegă” care se află într-o situație de o gravitate ieșită din comun. De asemenea, colegii victimei sunt acuzați că manifestă un dezinteres total față de problema reală – o profesoară, înjunghiată în unitatea de învățământ.
FSLI atrage atenția asupra unei situații extrem de grave cu care se confruntă acum sistemul de învățământ. Și aceasta fiindcă angajații din sistem sunt vulnerabili acum în fața oricărei forme de agresivitate care se poate petrece în orice unitate de învățământ, fără ca ei să se poată apăra direct.
De asemenea, unitățile de învățământ au fost transformate, din cauza legislației care, fie nu se aplică, fie are mari lacune, în spații în care violența nu poate fi prevenită sau pedepsită.
”Avem, prin exemplul oferit de membrii comisiei de cercetare din cadrul Colegiului “Spiru Haret” – Ploiești, dovada clară a unor oameni care nu știu să vadă dincolo de prevederile unui regulament, situația reală: o colegă a fost înjunghiată în fața cancelariei – un precedent extrem de periculos care ne transformă pe toți în victimele unui sistem cu probleme grave de percepție, dar și de aplicare a unor hotărâri”, explică reprezentanții FSLI.
Mai mult, existența unor regulamente de organizare și funcționare a unităților de învățământ prost concepute și prost aplicate nu fac altceva decât să adâncească această criză privind protecția cadrelor didactice și a elevilor în incita spațiilor școlare.
Nu în ultimul rând, lipsa unei solidarități în fața actului de agresiune, pasivitatea și rea voința transformă toți angajații sistemului de învățământ în complici ai agresorilor.