BUCUREȘTI, 19 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Casa regală română este în fruntea sondajelor de încredere din ţară, acest fapt reflectând, cel mai probabil, o nevoie a oamenilor de această instituţie complementară, fondată pe forţa exemplului personal, pe legitimitatea istorică, pe continuitate şi loialitate”.
Declarația uluitoare aparține chiar Majestății Sale, Custodele Coroanei, Margareta, o persoană care. Spre deosebire de politicieni, nu obișnuiește să facă afirmații hazardate și nici nu încearcă să epateze. Ceea ce ne face să ne gândim că e vorba de ceva real…
M.S. Margareta a susținut ieri o alocuțiune Institutul Franţei, unde a primit medalia de onoare a Academiei Franceze. Distincţia a fost înmânată de Helene Carrere d'Encausse, secretar perpetuu al Academiei Franceze.
Georgiană la origine, Helene Carrere d'Encausse una dintre personalitățile proeminente ale culturii franceze – și, atenție, este una dintre principalele susținătoare ale apropierii est-vest. Distinsa intelectuală a avut întâlniri cu președintele Vladimir Putin și a exprimat public dezaprobarea față de ”demonizarea excesivă” a Rusiei și a conducerii sale.
Revenind, M.S. Margareta a rostit o superbă alocuțiune, demnă de străbunica sa, Regina Maria, care acum 100 de ani salva fundamentul diplomatic al acordului puterilor occidentale pentru înfăptuirea României Mari, ”îmblânzindu-l” pe cel supranumit ”Tigrul”, premierul francez Clemenceau.
”În Franţa, străbunica mea a prezentat cu farmec şi curaj aspiraţiile unei Românii moderne şi europene, pentru un viitor liber şi democratic”, a spus M.S. Margareta. ”Vizita Reginei Maria la Paris a rămas în memoria compatrioţilor mei ca una dintre paginile cele mai admirate de diplomaţie regală, în care Coroana a dat un exemplu de a se pune în slujba naţiunii”.
În această notă, M.S. Margareta consideră că ”Să vorbesc despre ţara mea şi despre Coroana română la Institutul Franţei este, în acelaşi timp, o onoare şi o sursă de speranţă şi mândrie”.
”Istoria modernă a României arată în ce măsură Coroana română a contribuit la consolidarea ţării, în trecut, în prezent şi, cred eu, şi în viitor”, a spus M.S. Margareta.
Majestatea Sa a evidenţiat și buna relația cu Guvernul actual, arătând că și această vizită, la invitaţia autorităţilor franceze, ”este susţinută de Guvernul român şi are loc în timpul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene”.
”Fiecare nou guvern vrea să păstreze şi uneori să aprofundeze cooperarea instituţională cu Familia regală”, spune M.S. Margareta. ”Peste tot unde este un eveniment regal ce are ca scop încurajarea economiei, educaţiei, diplomaţiei bilaterale, sportului, artelor sau ştiinţelor, Familia regală este primită cu respect şi mândrie, cu demnitate şi afecţiune şi cu profunda convingere că ea este în slujba interesului naţional”.
În acest sens, a arătat cu unor M.S. Margareta, ”În prezent, la a cincea generaţie, Familia regală ocupă o poziţie remarcabilă şi oarecum contradictorie într-o ţară care, constituţional, rămâne republică”.
Menționăm că M.S. Margareta a fost însoțită de A.S.R. principele Radu, care a vizitat Comitetul Paralimpic Francez, unde a vorbit cu preşedinta instituţiei, Marie-Amelie Le Fur, a consemnat AGERPRES.