BUCUREȘTI, 17 apr – Sputnik. Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei estimează că la dezbaterile candidaților pentru funcția de președinte, Petro Poroșenko și Vladimir Zeneski, vor participa peste 60 de mii de persoane, securitatea ordinii publice fiind asigurată de peste 10 mii de colaboratori ai forțelor de ordine.
Dezbaterile între Poroșenko și Zelenski vor avea loc vineri, la ora 19:00, pe stadionul „Olimpiskyi” din Kiev.
“MAI lucrează de câteva zile la asigurarea securității în timpul dezbaterilor... Estimăm că la dezbateri vor participa peste 60 de mii de persoane, care vor veni să-i susțină pe candidați. Această situație este una tensionantă și necesită un nivel ridicat de securitate. Pe stadion și în jurul lui vom utiliza până la 10 mii de persoane”, a declarat miercuri în cadrul unui briefing ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Arsen Avakov.
Oficialul a anunțat că miercuri, la ora 17:00, reprezentanții MAI se vor întâlni cu reprezentanții candidaților pentru a conveni asupra programului dezbaterilor și modalitățile de asigurare a ordinii publice.
Turul doi al alegerilor prezidențiale din Ucraina va avea loc duminică, 21 aprilie.