BUCUREȘTI, 16 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Iată că se mai petrec și miracole!... În ciuda incendiului devastator, structura din piatră a magnificei catedrale a rezistat! Spun că e un miracol, pentru că, să ne amintim de colapsul structurilor ultramoderne și sofisticate ale ”Turnurilor gemene” din New York, tot ca urmare a unui incendiu provocat de ”actul terorist” de la 11 septembrie 2001.
”Structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime”, a declarat azi noapte generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de pompieri din Paris, cei care au dus o luptă eroică pentru limitarea și stingerea incendiului.
La miezul nopții, secretarul de stat al Ministerului de Interne, Laurent Nunez, transmitea că ”Focul a scăzut în intensitate și confirma că ”structura edificiului este salvată” – păstrând unele rezerve asupra deținerii întregului control asupra situației și invitând la ”prudență”.
A urmat mesajul puternic al președintelui Macron – care, la 1 noaptea (ora României), transmitea lumii întregi, înmărmurită la vederea acestei nenorociri.
”Această catedrală Notre-Dame, o vom reconstrui. Toți împreună. Este o parte a destinului nostru francez. Mă angajez: de mâine va fi lansată o subscripție națională, și chiar dincolo de frontierele noastre.”
Mesajul postat de Macron pe Twitter a primit numai în timpul nopții peste 10.000 de reacții, multe anunțând participarea la subscripție.
Un prim gest a fost făcut de celebrul miliardar francez Francois-Henri Pinault, proprietarul grupului Kering, care include mai multe branduri de lux, printre care Gucci, Yves Saint Laurent sau Alexander McQueen.
Francois-Henri Pinault a anunțat că va debloca fabuloasa sumă de 100 de milioane de euro pentru reconstruirea catedralei - un gest care nu mai are nevoie de nici un comentariu… Fondurile provin de la Grupul Artemis, creat de tatăl său, François Pinault.
Francois-Henri Pinault este soțul celebrei actrițe de origine mexicană, Salma Hayek.
Averea familiei Pinault e cotată la peste 30 miliarde de euro, fiind, în 2019, pe locul 30 în topul miliardarilor lumii. Francois Pinault este unul dintre cei mai susținători ai artei și colecționari din lume – deține peste 3000 de tablouri, în 2020 intenționând să deschidă un muzeu de artă – și este unul dintre acționarii principali ai celebrei case de licitații de artă Christie's.