BUCUREȘTI, 9 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Oana Moraru prezintă, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, o situație cunoscută atât cadrelor didactice, dar și părinților. ”Acțiunea” se petrece la clasele I-IV.
”Un cor întreg de părinți și învățători despre neatenție: ”Nu e atent!”, ”Dacă ar fi mai atent, ar reuși!”, ”Greșește la lucruri simple, din neatenție!” (…)A fi atent înseamnă a-ți lua în posesie propria minte, a fi autoreflexiv, a vorbi cu sine, a te uita la propriile proceduri, a te detașa și analiza dintr-un punct exterior propria performanță”, a explicat Oana Moraru.
Expertul este de părere că acest proces de dobândire a autoreflexivității se încheie cu o oarecare maturizare abia în jurul vârstei de 24 de ani, la ieșirea din adolescență.
”Fiindcă avem un sistem bolnav de concurență și absurd în măsurările lui pe concursuri școlare care ierarhizează copiii pe productivitatea minții, ne-am inventat scuza că, de fapt, copiii sunt neatenți, dar noi suntem bine, căci lucrăm cu ei”, a punctate sursa citată.
Aceasta susține că, în frecventele noastre cicăliri despre neatenție, nu facem altceva decât să condamnăm generații întregi la neatenție, fiindcă mintea să repete ceea ce îi este familiar.
În opinia sa, părinții și învățătoarele care își etichetează copiii drept ”repeziți”, ”neatenți”, ”agitați” și îi admonestează frecvent cu aceste apelative purced, practice, la ”hipnotizarea acestora întru comportament mecanic, neprezent și repetitiv”.
Soluția ar fi ca părinții și profesorii să ”certe” copilul cu afirmații, să noteze pozitiv momentele de concentrare și efort și să nu mai utilizeze cuvântul ”neatenție”.
