Specialiştii au fost cutremuraţi de mesajele citite, care reflectă suferinţa sfâşietoare a acestor copii cărora, aparent, nu le lipseşte nimic.
„Am citit toate aceste lucrări cu lacrimile şiroind, şi nu vă mint. Am oftat tot timpul. Dar întrebarea este: «Ce facem mai departe?». Toate lucrările au o trăsătură comună, şi anume rugămintea adresată părinţilor de a reveni acasă. Toate se încheie aşa, toţi copiii îşi doresc să aibă părinţii lângă ei. Sunt foarte emoţionante“, a declarat, pentru Adevărul, psihologul şcolar Lucia Drăghiceanu, de la CJRAE Olt.
Un alt psiholog implicat în proiect, Aurora Szocs, a spus că în unele scrisori copiii spun că urăsc avioanele, pentru că ele le duc părinţii departe.
În una dintre scrisori, o elevă de gimnaziu îşi mărturiseşte durerea şi golul sfâşietor pe care îl simte în suflet fiindcă a fost lăsată singură de părinţi în perioada adolescenţei, când avea cea mai mare nevoie de ei.
„Fiecare secundă este ca o piatră ce mă apasă pe suflet când nu sunteţi cu mine. Am sufletul plin de tristeţe că m-aţi lăsat singură când am mai mare nevoie de voi în anii adolescenţei mele. Îmi trimiteţi bani şi poze lunar, am de toate şi totuşi nu am nimic. Banii nu pot umple golul din sufletul meu”, este mesajul adolescentei.
O altă copilă îşi intitulează scrisoarea „Îmi vreau familia înapoi“, mărturisind părinţilor cât de mult a afectat-o plecarea lor.
„De multe ori părinţii cred că nu conştientizăm foarte multe lucruri, dar noi simţim mult mai mult decât ceea ce lăsăm să se vadă. Când persoanele dragi sunt lângă noi e simplu, dar când sunt departe ne schimbăm părerea, ne doare, şi nu orice, ne doare sufletul şi ne sufocă dorul de ei”, a scris ea.
„Când a venit de Crăciun acasă i-am spus că într-o zi nu am putut merge la şcoală, pentru că am plâns mult şi mi-a fost rău“, este mesajul plin de durere al unui băieţel.
Psihologii şcolari au constatat că elevii cu vârste mai fragede simt că sunt cauza pentru care părinţii sunt plecaţi şi că se simt neputincioşi şi au sentimente de vinovăţie.
