Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Augustin Lazăr – ”reîncarnarea” unui personaj celebru al perioadei staliniste?...

© Photo : Facebook / Augustin LazărAugustin Lazăr
Augustin Lazăr - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Glasul ţăranilor muncitori (…) se aude cerând apăsat: ”Să fie stârpite de pe fața pământului bestiile care au fost în stare să săvârșească crime atât de cumplite”.

BUCUREȘTI, 8 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. În 1949, poetul Dan Deșliu publica poate cel mai celebru poem al perioadei staliniste din România – ”Lazăr de la Rusca”.

Augustin Lazăr - Sputnik Moldova-România
Augustin Lazăr aruncă în balanță Dosarul Revoluției - e făcut praf!

”Punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă rămâne însă poemul „Lazăr de la Rusca“, de Dan Deşliu, publicat în „Scînteia“ din 6 august 1949 cu următorul motto: „În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei“”, comenta Ion Cristoiu în ”Historia”. 

Ion Cristoiu arată că „Lazăr de la Rusca“ e transcrierea literară a unui caz real, care a fost intens mediatizat de ”Scânteia” și folosit pentru ”ascuțirea luptei de clasă” și aplicarea unor pedepse cu moartea.

De caz s-au ocupat doi scriitori de geniu – Dan Deşliu şi Petru Dumitriu, amândoi fiind inițial convinși de justețea măsurilor regimului, pentru ca, peste ani, să își revizuiască radical atitudinea.

”În 21 iunie 1949 debutează la Tribunalul Militar Timişoara procesul „Grupului Spiru Blănaru – Petre Domoşneanu“, acuzat de furturi, schingiuiri, asasinate, atacarea sediilor unor instituţii de stat”, scrie Cristoiu. ”Printre victime se numără şi ţăranul sărac Lazăr Cernescu, din satul Rusca, comuna Teregova, membru de partid din 1946, cântăreţ cu lăuta, responsabil (din 1947) cu propaganda şi agitaţia la nivelul organizaţiei de Plasă a PMR”.

Acest Lazăr Cernescu a fost asasinat la 8 noiembrie 1948, după ce-a fost torturat. ”În jurul lui Lazăr Cernescu, dar şi în jurul Procesului, se stârneşte o vâlvă de proporţii. „Scînteia“ consacră pagini întregi Procesului, în numerele din 22, 23, 24, 25 şi 26 iunie 1949”, scrie Ion Cristoiu care publică și copie a unuia dintre articole.

© Photo : Adevarul Holding 2019Lazăr Cernescu
Augustin Lazăr – ”reîncarnarea” unui personaj celebru al perioadei staliniste?... - Sputnik Moldova-România
Lazăr Cernescu

Ei bine, privind poza din ziarul de epocă nu se poate să nu remarci asemănarea între Lazăr Cernescu - ”Lazăr de la Rusca” și… Lazăr de la Alba, Augustin Lazăr! Culmea e că și Lazăr actualul e folosit tot pentru ascuțirea luptei – nu de clasă – ci de partid! Desigur, e o simplă glumă gazetărească, dar asemănarea frapează!

Lazăr Cernescu și Augustin Lazăr
Augustin Lazăr – ”reîncarnarea” unui personaj celebru al perioadei staliniste?... - Sputnik Moldova-România
Lazăr Cernescu și Augustin Lazăr

Iată și un text dintr-un articol din seria publicată de ”Scânteia” cu acel prilej. Aduce cumva cu spânzurătorile, cătușele și alte cereri de eliminare a ”dușmanilor poporului de azi”. Citiți și vă convingeți cum vremurile se repetă… pentru că nu înțelegem ce se petrece.

”A sosit vremea ca bestiile să răspundă pentru fărădelegile lor. Şi glasul ţăranilor muncitori (…) se aude cerând apăsat: ”Să fie stârpite de pe fața pământului bestiile care au fost în stare să săvârșească crime atât de cumplite”.

Fluxul de știri
0