Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Șocant: primul șef SRI, Virgil Măgureanu, executat silit! Conexiuni cu Victor Ponta!

Abonare
Omul lui Sebastian Ghiță, fostul deputat Bogdan Diaconu, ”îl acuzase pe Victor Ponta că, în spatele Partidului „ProRomânia“, s-ar afla chiar Virgil Măgureanu”

BUCUREȘTI, 7 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cotidianul ”România liberă“ a publicat un anunț al unui executor judecătoresc din Oradea care organizează o procedură de licitație publică pentru vila care îi aparține lui Virgil Măgureanu, primul șef al SRI.

Virgil Măgureanu este în etate de 78 de ani și a condus SRI între 1990 și 1997. Ulterior, activitatea sa s-a derulat în zona consultanței de afaceri, dar a avut și tentative politice – dar eșuate. Se pare însă că a eșuat și în afaceri.

Victor Ponta - Sputnik Moldova-România
Ponta - propunere aberantă și aventuristă, care poate destabiliza România!

Vila în cauză a fost construită de Măgureanu în satul său natal, Giurtelecu Hododului din comuna Hodod, județul Satu Mare, în 1994. Vila a făcut în scurt timp obiectul unui scandal de presă, dar s-ar fi ajuns și la cercetări ale Brigăzii de Combatere a Corupției și Crimei Organizate.

Tot aici, în 2007, în perioada de avânt economic european, Măgureanu a înființat S.C. Afinul S.R.L., o afacere cu afine cu o investiție mare, de circa patru milioane de euro, dintre care jumătate au reprezentat fonduri europene, informează RL.

Afacerea s-ar fi dus de râpă, probabil în perioada crizei, iar acum este debitoare. Procesul a început în august 2018, iar următoarea ședință a acestui dosar este programată miercuri, 10 aprilie 2019.

”În acest moment, la Tribunalul Satu Mare se desfășoară un proces care ar putea decide insolvența firmei Afinul”, scrie ”România Liberă” care precizează că ”printre creditori se numără orașul Cehu Silvaniei, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, o firmă cu sediul în SUA, denumită Firstcom LLC, precum și mai multe persoane fizice”.

Creditorul care a cerut executarea silită este chiar firma Firstcom LLC, dar interesant e că  sediul este statul american Kentucky, dar îl are drept manager pe… Marian Măgureanu, fiul cel mare al fostului șef SRI! Să fie vorba de o manevră de protecție? Pentru că, din sursa citată rezultă că Măgureanu mai are și alte faceri în zonă.

”România Liberă” a făcut însă o legătură interesantă cu Victor Ponta. Mai exact, Virgil Măgureanu a avut o companie de consultanță, activitate prin care a o fost implicat în diverse afaceri interesante – printre care și ARO Câmpulung.

Firma s-a numit SC Cabinetul de Consultanță ”ProRomânia“ SRL, avea cu sediul în București, a fost înființată în anul 1997 și a fost dizolvată în martie 2018.

Și, atenție, în februarie 2018, Curtea de Apel București aprobase înregistrarea Partidului „ProRomânia“. Partidul lui Victor Ponta. Coincidență?

Nu de aceeași părere a fost omul lui Sebastian Ghiță, fostul deputat Bogdan Diaconu, care ”îl acuzase pe Victor Ponta că, în spatele Partidului „ProRomânia“, s-ar afla chiar Virgil Măgureanu”, scrie România Liberă.

Pentru cei care uită – Sebastian Ghiță este (a fost?) unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Victor Ponta – ex-premierul și cumnatul său fiind anchetați pentru niște afaceri dubioase din Prahova, din fieful lui Ghiță. Și al unor apropiați ai lui Măgureanu… Dar asta e altă poveste.

Victor Ponta. Arhivă - Sputnik Moldova-România
Atac virulent la Ponta: ”Tu ce ai făcut, panglicarule, cât timp ai avut pixul în mâna?”

În fine, între Ponta și serviciile secrete sunt multe ”suspiciuni întemeiate”, acestea venind și de la fostul șef ala statului, Traian Băsescu. Dar, faptul că ProRomânia are în structura de bază personaje care au legătură cu serviciile, ca și legăturile de tip nășie cu George Maior și Gabriel Oprea, ei bine toate astea poartă un nume: Ponta.

Deci, conexiunea pe care ”România Liberă” o face în articolul citat pare a fi cât se poate de întemeiată. Plus argumentul că articolul a apărut pe 3 aprilie – iar în aproape o săptămână Victor Ponta nu a dat nicio replică? Oare de ce?...

Fluxul de știri
0