CHIȘINĂU, 5 aprilie - Sputnik. Începând cu 1 mai 2019, șoferii din Republicii Moldova care vor călători pe teritoriul controlat de autoritățile autoproclamatei “republici moldovenești nistreane” vor fi obligați să procure poliția transnistreană de Asigurare Obligatorie de Răspundere Civilă Auto.
Potrivit ultimei redacții ale legislației adoptate de sovietul suprem de la Tiraspol, vor fi scutite de Asigurare Obligatorie de Răspundere Civilă Auto “mijloacele de transport înregistrate în statele CSI, cu care sunt încheiate acorduri internaționale de recunoaștere reciprocă pe teritoriul lor al polițelor Asigurare Obligatorie de Răspundere Civilă Auto”. Cu alte cuvinte, cetățenii moldoveni vor fi nevoiți să procure poliția transnistreană pentru a putea circula prin această regiune.
În redacția inițială a legii, adoptate în 2017, cetățenii străini erau scutiți de asigurarea auto obligatorie. Începând cu 1 mai 2019, această obligativitate se va extinde și asupra cetățenilor Republicii Moldova ("cetățeni străini", potrivit legislației nistrene).
Potrivit directorului general al companiei de asigurări “Strahovoi Dom” de la Tiraspol, Vladimir Kroitman, aceste prevederi sunt necesare pentru ca plățile să fie efectuate indiferent de cine este vinovat de accidentul rutier.
“E nevoie să cuprindem tot transportul care circulă pe teritoriul republicii pentru ca indiferent cine este cel vinovat de accidentul rutier, fie e rezident, fie nerezident, plata să fie obligatorie. Astăzi, deocamdată, străinii sunt excluși din participarea la această asigurare”, a declarat Kroitmat postului de televiziune Pervîi Pridnestrovski.