BUCUREȘTI, 3 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Pionier al emisiunilor dedicate NATO, Chirieac a fost invitat ieri la mai multe televiziuni unde a comentat evenimentele legate de aniversarea Alianței și a aderării României – și povestit din multele sale amintiri pe această temă.
Printre altele, Chirieac a insistat pe faptul că Emil Constantinescu a deschis România către Occident – o teză des folosită de adversarii lui Ion Iliescu.
”Chirieac, hai sic(…) cu Constantinescu și deschiderea porților Occidentului!”, a izbucnit fostul consilier politic al președinților istorici ai PSD, Constantin Gheorghe. ”Ion Iliescu a deschis procesul de aderare, și a făcut reformele necesare pentru aderarea la UE și la NATO!”
Constantin Gheorghe îi lansează lui Chirieac o provocare: ”Facem o listă?”. Și iată înșiruirea deciziilor luate de Ion Iliescu în direcția Vest, NATO și SUA, așa cum o publică analistul:
- Ieșirea din Tratatul de la Varșovia;
- România, prima țară fostă socialistă cu ministru civil la apărare;
- prima care a pus serviciile sub control civil;
- prima care a semnat Parteneriatul pentru Pace;
- trupe românești în Irak, primul conflict;
- manevre comune cu americanii;
- reforma corpului militar.
”Iar dacă năucul de Constantinescu nu schimba sponsorul, SUA, cu Franța lui Chirac, care Franță făcea tot felul de nazuri (putem detalia, dar nu contează!) era mai devreme în NATO”, spune Constantin Gheorghe evidențiind ce a obținut România în schimb: ”Dar așa ne-am ales cu o cuvântare a omului cu trabucul pe post de jucărie sexuală”.
E vorba de vizita lui Bill Clinton în România, considerată una dintre marile realizări diplomatice ale perioadei Constantinescu.
”Înainte de a vorbi, Chirieac ar trebui să se gândească mai bine la ce scoate pe gură”, spune tăios Constantin Gheorghe. ”Vreți, nu vreți, Ion Iliescu este artizanul procesului de integrare euro-atlantică, pe care l-a dus la cap”.
Iar în privința evoluției relației cu NATO și Occidentul care a urmat perioadei Iliescu, reputatul consilier politic este ferm:
”Băsescu și Iohannis fac tot ce le stă în putință pentru a distruge ce am construit în anii ăștia, cu prețul cunoscut”. Dar, spune Constantin Gheorghe, cu ironie amară – ”ce contează? Jos Ciuma Roșie merge perfect cu România mai întâi! Mai întâi la făcut zob!”.
Iar ca o ultimă atenție pentru Bogdan Chirieac, Constantin Gheorghe îi mai atrage atenția asupra unui detaliu din perioada Iliescu – de data asta personal.
”Apropo, contractele alea cu Motorola de la care i se trage lui Chirieac bunăstarea, tot din mandatul prim al lui Iliescu se trag”, a scris Constantin Gheorghe pe Facebook.