Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Atenție pentru conducătorii auto – Reguli esențiale pentru siguranța în diferite cazuri

© Sputnik / Максим Богодвид / Accesați arhiva multimediaConducători auto, autovehicul, circulație rutieră
Conducători auto, autovehicul, circulație rutieră - Sputnik Moldova-România
Abonare
Sunt câteva reguli importante pe care s-ar putea să nu le fi învățat la școala auto.

BUCUREȘTI, 29 mart – Sputnik. Sunt câteva reguli practice pentru siguranța la volan, care pot face diferența dintre viață și moarte în cazuri extreme.

Camere de supraveghere video trafic auto - Sputnik Moldova-România
Societate
Atenție șoferi! Camerele de supraveghere a traficului rutier trec în proprietate privată

Aceste reguli nu trebuie ignorate, dacă vrei să conduci confortabil și în siguranță. Poate că le știi deja, dar sigur le-ai încălcat cel puțin o dată.

Ai grijă cum ții picioarele când ești la volan

Potrivit AutoBlog.md, una dintre primele reguli se referă la confortul la volan. Dacă acorzi multă atenție confortului, atunci știi cât de importantă e poziția pe care o ai la volan.

Totul pornește de la picioare, iar dacă acestea nu sunt îndoite de la genunchi corespunzător, poți avea dureri la încheieturi care te incomodează în timpul condusului.

Prin urmare, scaunul trebuie reglat astfel încât între el și picioarele tale să fie un spațiu echilibrat, un unghi ascuțit suficient de confortabil. Picioarele nu trebuie să fie nici întinse spre pedale, nici prea îndoite, până îți lipești gambele de scaun.

Greșeala pe care o faci în timpul unui accident

În momentul impactului, șoferii fac greșeala de a-și propti mâinile în volan și picioarele în podea. Nu este recomandat să îți întinzi mâinile și să le ții încremenite pe volan. Chiar și cel mai ușor impact ți le poate fractura.

Gaze de eșapament - Sputnik Moldova-România
Societate
Atenție, șoferi! Guvernul vă pregătește o nouă taxă

Prin urmare, este foarte important cât de aproape ești cu tot corpul de volan. Aici intervine înclinarea spătarului care ar trebui să fie la un unghi de 100 de grade.

E considerată cea mai confortabilă înclinare, indiferent dacă ai constituție subțire, medie sau ești corpolent.

Poziția corectă la volan e atunci când mâinile îți ajung ușor pe volan, dar sunt ușor îndoite din coate.

Nu neglija poziția spatelui

În mod normal, spătarele scaunelor auto ar fi trebuit să aibă curbură și pentru zona lombară a coloanei tale vertebrale.

În ultimii ani, producătorii au început să pună scaune reglabile și pentru zona lombară, dar la majoritatea lipsește reglajul sau nu e funcțional, dacă ai o mașină second hand care n-a fost bine întreținută.

În acest caz, o pernă pusă la mijloc nu ți-ar strica, chiar dacă ți se pare că arăți ridicol.

Tetiera, mai importantă decât ți se spune că ar fi

Reglarea pe înălțime a tetierei este și ea importantă și-ți influențează stilul de condus. Capul trebuie întotdeauna sprijinit pe tetieră, ca să reduci din tensiunea mușchilor gâtului și trebuie să ajungă în contact cu tetiera chiar pe centrul ei. Aceasta este poziția corectă.

Viscol puternic și temperaturi scăzute în România - Sputnik Moldova-România
Societate
Avertizări IGSU pentru șoferi: „Urmăriţi buletinele meteo! Nu plecaţi cu autoturismul...”

Confortul la volan își arată avantajele în timpul călătoriilor lungi, de cel puțin o oră de condus. Cu cât ești mai relaxat, cu atât obosești mai greu.

La școala de șoferi, instructorii te pun să-ți reglezi tu scaunul cum ți se pare mai comod, dar puțini îți spun și cum ar fi corect. Să ajungi la pedale nu e suficient.

Dacă volanul te încurcă atunci când intri în mașină, e o problemă

Și poziția volanului este importantă. Dacă acesta se poate regla pe înălțime, cu atât mai bine, pentru că între volan și coapse nu trebuie să fie un spațiu mai mare sau mai mic de o palmă întoarsă vertical.

Cum verifici, totuși, dacă poziția volanului și a ta sunt corecte? Întinde mâinile și apucă partea superioară a volanului.

Dacă reușești să faci asta fără efort, în timp ce ai spatele și capul sprijinite de spătar și de tetieră, atunci stai corect la volan.

Dar, ține minte: în timpul condusului, mâinile trebuie ținute la orele 9 și 3, dacă ar fi să compari volanul cu cadranul unui ceas.

Greșeala pe care o faci când apeși pe pedale

Nu ridica niciodată complet piciorul de pe podeaua mașinii când apeși pe altă pedală. Dacă îl ridici cu totul, mișcarea devine mai lentă, chiar dacă nu îți dai seama de asta.

Автомобильная пробка - Sputnik Moldova-România
Societate
Lovitură pentru șoferi. "Schimbă legea RCA după cum le-a cerut UE în secret"

Accidentele se pot petrece și într-o secundă, deci acționarea frânei, de exemplu, trebuie să fie extrem de rapidă.

Problema intervine atunci când ai piciorul mic. Femeile pot întâmpina dificultăți la acest capitol.

Este recomandat să ții călcâiul pe podea tot timpul și doar cu jumătatea dinspre vârf a tălpii să apeși accelerația și frâna. Dar, cum spuneam, depinde foarte mult de mărimea piciorului tău și de distanța dintre pedale.

Celălalt picior ar trebui să rămână relaxat și să-ți asigure sprijin pentru pelvis și pentru spate în timp ce conduci și doar la nevoie să acționezi ambreiajul (dacă mașina ta are o astfel de pedală).

Fluxul de știri
0