BUCUREȘTI, 28 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Miercuri, Karolina Pliskova, numărul 7 WTA, a trecut, în sferturi, de compatrioata sa Marketa Vondrousova, cu scorul de 6-3, 6-4.
În vârstă de 27 de ani, Karolina Pliskova a avut nevoie de o oră și 20 de minute ca să obțină victoria în fața tinerei sale adversare de 19 ani, numărul 59 WTA, pe care a înfruntat-o în premieră.
Karolina Pliskova a avut un început excelent de meci, în care a condus cu 3-0, iar apoi a reuşit să îşi conserve acest avantaj până la finalul setului. În actul secund, Vondrousova a avut un start foarte bun, conducând cu 3-0, dar a pierdut cinci ghemuri la rând, iar în cele din urmă Pliskova s-a impus cu 6-4, informează agerpres.ro.
Simona Halep are 27 de ani, la fel ca și cea pe care o va întâlni în semifinalele de la Miami. Românca are 7-2 în meciurile directe cu Pliskova, ultimul meci încheindu-se cu victoria sa în Fed Cup, luna trecută, la Ostrava, cu 6-4, 5-7, 6-4.
Pliskova a dezvăluit că ea şi Halep s-au antrenat împreună la Miami înaintea turneului, iar cehoaica a câştigat cu 6-0.
Dacă va reuși să se califice în finala turneului din Florida, Simona Halep va redeveni lider mondial. Dacă, însă, Pliskova va cuceri titlul de la Miami, ea are șansa să ajungă numărul doi mondial.