BUCUREȘTI, 27 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum a publicat și Sputnik, ”Realitatea” a anunțat luni că ministrul Justiției, Tudorel Toader, ”a ajuns la spital din cauza unor probleme medicale (…) și-ar fi rupt piciorul și a fost nevoit să își ia concediu medical”.
Imediat mai multe agenții au publicat un Update în care se arăta că e vorba de o știre falsă, răspândită de postul menționat. Și care are o problemă majoră cu ministrul Justiției.
Acum puțin timp, Tudorel Toader a postat pe Facebook câteva ”simple precizări” în legătură cu ceea ce s-a publicat despre el.
”Nu mi-am rupt piciorul; nu m-am internat în spital; nu mi-am făcut operație!”, a scris sec Tudorel Toader, contraatacând: ”Totul este o simplă dezinformare, aparținând unei "mărci" consacrate în acest sens!”.
Din păcate, ministrul nu precizează și de ce a fost nevoit să-și ia concediu două zile, exact în această perioadă extrem de agitată pentru domeniul Justiției.
Respectiva ”marcă consacrată”, Realitatea TV, a fost protagonista unui alt incident legat de Ministerul Justiției – și anume acreditarea reporterului său, Ionela Arcanu, pe care Toader a refuzat-o inițial, ca și pe a reporterului ProTV, Ovidiu Oanță.
Deși avea motive serioase pentru a refuza acreditarea celor doi – cu o activitate departe de ideea de presă și chiar cu influență asupra desfășurării unor activități din Justiție – ei bine ministrul a fost supus unui adevărat atac general. Din partea presei, dar și a unor personalități care s-au simțit datoare să apere „Libertatea presei”. Fapt meritoriu – dar care omite esențialul: cei doi nu făceau presă, ci un fel de spectacol dubios.
La momentul respectiv am comentat acest diferend – pe pagina cunoscutei juriste Ingrid Mocanu – cu referire la cazul Oanță.
”Sincer, are dreptate Tudorel Toader, Oanță e doar un provocator - nu face presă, ci prin întrebarea urlată (stil #REZIST) induce telespectatorului ”adevărul” - nici nu mai are nevoie de răspuns. De altfel, în majoritatea cazurilor Oanță nici nu primește răspuns, nici nu vrea asta, pentru ca telespectatorului să-i rămână în memorie întrebarea lui - de fapt, un fel de verdict”.
Recent, unul dintre cei mai importanți jurnaliști români, Cornel Nistorescu, a publicat un editorial fulminant, în care desființează acest mode de a face presă.
”Îmi pare rău! Nu mă asociez în nici un fel (…) A împiedicat cineva PRO TV și Realitatea TV să desemneze alți reporteri la Ministerul Justiției? A interzis cineva o știre? Din câte știu eu, nu. A fost respinsă acreditarea unei reporterițe care nu depășește stilul interogatoriilor lui Onea și Negulescu de la Ploiești”.
Iar celebrul jurnalist, punctează exact ceea ce reproșa Tudorel Toader: bruierea conferințelor de presă, ba chiar și întreruperea nepermisă a ministrului.
”În nenumărate conferințe de presă, jurnalista de la Realitatea TV opera ca un procuror care folosește întrebarea nu ca să primească un răspuns, ci ca să acuze ca un șef de partid?”, scris Nistorescu. ”Nu este nici pe departe o manifestare de jurnalist care vrea să afle ceva (…) la bilanțul de 2 ani prezentat de ministrul Tudorel Toader îi zicea,”lăsați cititul, haideți să mai vorbim și noi!”. Și cu tac-su vorbea mai civilizat”, conchide celebrul ziarist.
Și Cornel Nistorescu, mentorul atâtor serii de ziariști, atrage atenția asupra unei mode: ”Trasul jurnaliștilor de curea”.
”Ei sunt și propagandiști și acuzatori (cazul Realitatea TV), ei se cred și mult mai deștepți decât cei pe care îi întreabă. Numai că nu le zic miniștrilor și șefilor de partide, bă proștilor, de ce așa și pe dincolo”, a scris Cornel Nistorescu în editorialul ”Revolta ziariștilor procurori” – aici, integral. https://www.cotidianul.ro/revolta-ziaristilor-procurori/
De unde vine acest comportament deșănțat? – întreabă Nistorescu, arătând că ”Stilul acesta de ”haide, nene, mă lași” pe care îl poți vedea la nenumărați circari de talk-show nu este tolerat nicăieri în lume”.
Iar părerea lui Cornel Nistorescu este fermă: ”Libertatea presei nu are a face cu luatul de curea și nici cu bătutul pe umăr al politicienilor. Punct!”.
”La București a venit o vreme în care toată lumea se înjură cu toată lumea, de la moderator, ziariști, politicieni până la generali, procurori și judecători”, atrage atenția Cornel Nistorescu. ”Ziariștii de formula #Rezist & Piața Victoriei nu fac decât să ducă în ministere și, uneori, chiar la Palatul Cotroceni formula de manifestare pe care am putea numi ”Mălin Bot””.
Iar celebrul jurnalist dă o adevărată lecție de presă: ”Isteria reporterilor și lipsa lor de bună-cuviință vin mai ales din condiția lor de propagandiști încrâncenați”.
”Mai vine și din decăderea limbajului”, continuă Nistorescu. ”Toată lumea înjură pe cine apucă și scrie ce vrea despre cine are chef. Și, cu toate acestea, unii strigă în gura mare că nu este libertate, că este încălcată libertatea presei, că trăim în dictatură”.
Iar reacția acestui reper al presei este clară: „Nu-mi rămâne de spus decât că refuz să iau parte la acreditarea și instalarea unor asemenea falsuri grosolane”.
”Un pas înapoi și o revenire la normele bunului simț sunt folositoare și jurnaliștilor care se cred posesori ai bastonului de mareșal în microfoanele care adună și împrăștie toate prostiile din lume”, scrie Nistorescu, ca o soluție pentru salvarea presei și însănătoșirea opiniei publice.
Un articol care, indiferent de opinia și relația cu Nistorescu, este de reținut – și mai ales este o pată de curaj și responsabilitate profesională. Așa este – s-a ajuns prea departe, iar faptul că Tudorel Toader a cedat, acordând respectivilor acreditările NU este o victorie pentru presă – ci dimpotrivă. Adică presa a preluat ”virtuțile” acelei ”mărci consacrate”, ca să folosim formula elegantă a lui Tudorel Toader.