BUCUREȘTI, 25 mart – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a semnat în prezența premierului israelian, Beniamin Netaniahu, documentul prin care SUA recunosc suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan.
“Israelul nu a avut niciodată un prieten mai bun decât dumneavoastră”, a spus Netaniahu adresându-se lui Trump.
Acesta a numit ziua semnării documentului una "istorică".
Pe 21 martie, Trump a declarat că a venit timpul ca SUA să recunoască suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan.
În același timp, UE a reamintit că nu vor recunoaște acest teritoriu drept parte a Israelului. În afară de aceasta, MAE al Franței a subliniat că realizarea inițiativei lui Trump va contraveni normelor dreptului internațional. În opinia președintelui turc, Recept Tayyip Erdogan, îndemnul lui Trump provoacă o nouă criză în regiune, iar ministrul Afacerilor Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a declarat că toate statele membre ale Organizației de Cooperare Islamică sunt șocate de afirmațiile lui Trump.
De asemenea, pe 24 martie Erdogan a declarat că intenționează să pună în discuție problema Înălțimilor Golan la Adunarea Generală a ONU.