Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Cristache, despre Simulare EN 2019: ”Nu trebuie să ne mire rezultatele de la EN”

© Photo : Facebook / Iulian CristacheIulian Cristache
Iulian Cristache - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar spune care sunt, în opinia sa, factorii care au dus la dezastrul de la Simulare Evaluare Națională 2019.

BUCUREȘTI, 23 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Rezultatele de la Simulare Evaluare Națională 2019 sunt dezastruoase. Mai exact, procentul de promovabilitate s-a situat puțin peste jumătate, însă acesta s-a realizat cu note mai mari de cinci.

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, s-a arătat extrem de nemulțumită de această situație. 

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – spune că era de așteptat să avem asemenea rezultate.

”Nu trebuie să ne mire rezultatele de la Evaluarea Națională”, a scris Cristache pe pagina sa de Facebook

Acesta a explicat că, atâta timp cât la Educație se schimbă ministrul cam o data la șase luni, așa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani, atât timp cât salariile se măresc – ceea ce e foarte bine, a punctate Cristache – dar fără să fie condiționate de calitatea actului educaționale și atâta timp cât toată lumea urlă după bani dar bugetul alocat rămâne necheltuit, dezastrul de la simulare Evaluare Națională 2019 se justifică.

Profesorii, titlulari pe viață – plus pentru sistem?

Seria cauzelor prezentate de sursa citată nu s-au oprit aici. Cristache a mai identificat probleme și în meditațiile private făcute, culmea, cu profesorii de la clasă, deși, prin Codul de Etică, ele sunt interzise.

Nici simulările în sine, atâta timp cât nu își urmăresc scopul, ci doar… numărul, nu duc la nimic bun.

”(…) atât timp cât profesorii sunt titulari pe viață, indiferent de ce fac la clasă, atât timp cât ARACIP-ul (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – nota Georgiana Arsene) nu reușește, prin evaluările făcute, să aducă plus valoare sistemului, atât timp cât noi, părinții, alergăm după interese personale și nu ale sistemului, atât timp cât directorul nu asigură respectarea legii-n școală, atât timp cât formarea inițială este fără o pregătire practică serioasă, atât  timp cât salariul de încadrare în sistem este de doar 1800, cu aproximație ș.a.m.d., nu vom avea ceea ce ne dorim”, a continuat Iulian Cristache.

Sursa citată a precizat că avem nevoie de o lege care să se axeze pe profilul absolventului, care, indiferent de nivelul de studiu absolvit, să se poată angaja pe piața muncii.

Mai mult, a concluzionat Cristache, avem nevoie de un sistem care să nu fie privit prin prisma unor cifre contabile.

Fluxul de știri
0