CHIȘINĂU, 22 mart– Sputnik. Astăzi, începând cu ora 19:00, dat fiind că pe stadionul „Zimbru” din Capitală se va desfășura meciul de fotbal Moldova – Franța, angajații INP vor fi prezenți atât în arena sportivă, cât și pe străzile din aproprierea stadionului, pentru ca evenimentul să se desfășoare într-un climat sigur.
Poliția interzice categoric
Inspectoratul Național de Patrulare nu va tolera manifestările de natură care ar putea pune în pericol siguranţa participanţilor. Astfel, solicităm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice, iar la meciul de fotbal este interzis:
- consumarea băuturi alcoolice în arena sportivă sau să pătrundă în interiorul acesteia în stare de ebrietate;
- să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine şi siguranţă;
- nesupunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
- să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
- să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau să ameninţe cu acte de violenţă;
- să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
- să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către forţele de ordine.
Restricții de circulație
Inspectoratul Național de Patrulare îi informează pe cetățeni că, în vederea neadmiterii creării ambuteiajelor, pe parcursul desfăşurării evenimentului fotbalistic, deplasarea transportului va fi redirecţionat după cum urmează, începând cu ora 17:00:
- va fi sistat complet transportul pe bulevardul Dacia, segmentul Burebista – Cuză - Vodă, direcția centru;
- pe bulevardul Dacia, tronsonul cuprins între Burebista – Cuză –Vodă, direcția aeroport se va circula în ambele sensuri.
IPN menționează că agenții de patrulare vor fi prezenți în intersecții pentru siguranța circulației rutiere și fluidizarea traficului. Totodată, îi îndeamnă pe toți șoferii să fie răbdători, să manifeste perseverență și să se conformeaze indicațiilor legale a ofițerilor de patrulare.
Totodată, atât șoferii, cât și pietonii trebuie să evite pe cât posibil zona stadionului „Zimbru” și să-și parcheze mașinile doar în locuri special amenajate.
Franța - cea mai scumpă națională de fotbal din toate timpurile ajunge mâine la Chișinău! >>>