BUCURTEȘTI, 22 mart – Sputnik. Graba cu care se iau deciziile, precum cea legată de recunoașterea Înălțimilor Golan drept parte a Israelului reprezintă o așa-numită “înțelegere a secolului” a președintelui SUA, Donald Trump, și o tentativă de a destabiliza situația din jurul Siriei, consideră politologul sirian, directorul departamentului relații internaționale a Ministerului Studiilor Superioare din Siria, Akil Mahfud.
În primul rând, o astfel de decizie este ilegală, chiar dacă e vorba de recunoașterea lui Trump ori a altcuiva. În orice caz, graba cu care se iau astfel de decizii, precum recunoașterea Înălțimilor Golan drept parte a Israelului sau transferarea ambasadei SUA la Ierusalim, face parte din așa-numita “înțelegere a secolului”, care a fost anunțată drept soluție la problema palestiniană. Însă, este evident că vectorul “înțelegerii secolului” pleacă mult mai adânc – e o tentativă de a crea o coaliție a statelor arabo-sunite și Israel, pe care să o opună Siriei și Iranului și așa-numitei „axei rezistenței”, a declarat Mahfud agenției RIA Novosti.
SUA pregătește un plan de reglementare a situației din Orientul Apropiat sub denumirea de „înțelegerea secolului” de la începutul mandatului lui Donald Trump, însă până astăzi nu se cunosc detaliile lui. În decembrie, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a menționat că “nimeni nu a văzut această înțelegere”. În ianuarie, postul de televiziune israelian – „Reshet 13” a anunțat că planul lui Trump presupune crearea unui stat palestinian pe 90 la sută din malul râului Iordan și divizarea Ierusalimului.
În acest fel, potrivit politologului sirian, SUA încearcă să-și realizeze “înțelegerea secolului”, convenind în paralel cu Turcia în privința nordului Siriei cu scopul consolidării prezenței la Est de râul Eufrat în coordonare cu turcii.
“Cele două acțiuni menționate sunt îndreptate spre combaterea politicii rusești și prezenței Rusiei în regiune”, a declarat acesta.
“Presupun că decizia SUA reprezintă o nouă etapă a agresiunii împotriva Siriei și împotriva tentativelor de a reveni la starea de după război, prin restaurarea stabilității și securității”, a menționat politologul.