BUCUREŞTI, 22 mart - Sputnik. Echipa de gestionare a crizelor angajată în operațiune, numită Redfold, a început să lucreze luni și își va intensifica activitatea săptămâna viitoare, a declarat Sky News. Buncărul nuclear, numit Pindar, este o construcţie subterană sub clădirea Ministerului Apărării, care este folosită de armată într-un moment de război sau de urgență națională.
Operațiunea este supravegheată de cabinetul de miniștri, potrivit radiodifuzorului.
Peste 3500 de soldați britanici vor fi puţi în alertă, dacă Marea Britanie va părăsi Blocul fără o înțelegere.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Regatului Unit, au ajuns la un consens cu privire la răspunsul lor la cererea prim-ministrului britanic Theresa May pentru o amânare a termenului limită pentru retragerea Regatului Unit din Bloc. Potrivit unui comunicat final, liderii UE vor acorda Regatului Unit termen de ieşire până în 22 mai, dacă Parlamentul Regatului Unit sprijină acordul lui May privind Brexit săptămâna viitoare. Dar dacă parlamentarii britanici nu vor accepta Acordul, UE va acorda Regatului Unit posibilitatea de a propune, până în 12 aprilie, o cale de urmat.