BUCUREȘTI, 19 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice Bucureşti a avut recent o atitudine care cu greu poate fi explicată, fiind vorba de o implicare politică. Și nu e singura – și e cel puțin bizară, așa cum veți vedea în continuare.
Francisc Doboș, respectivul purtător de cuvânt al Bisericii Catolice a postat ieri dimineață un text ciudat, cu adresă clară:
”Am un proces azi. N-am putut să mă îmbolnăvesc și să mă internez în weekend ca să scap. Oricum nu mi-ar fi folosit pentru că procesul meu e unul de conștiință”.
Prima parte e o evidentă aluzie la acuzațiile că Liviu Dragnea a mimat afecțiunea – și că s-ar fi internat doar pentru a nu se prezenta la termenul de la ÎCCJ de luni. O alegație stupidă, răuvoitoare, pe care, în mod normal un om care gândește pe bază de probe nu trebuia să o preia – și cu atât mai puțin un preot să o promoveze.
Dar, Francisc Doboș nu se oprește aici, cu reia o ”reflecție despre ipocrizie” a părintelui Raniero Cantalamessa, căreia însă îi dă același sens tendențios. Iată pasajul:
”Voiam de fapt să vă/îmi (re)propun reflecţia despre ipocrizie de zilele trecute. Sigur prinde bine cuiva. În primul rând mie. Ipocrizia (încerc să o demasc mai întâi în mine). Să fim persoane, nu personaje”.
Și iată și frumoasa reflecție, inițial făcută de părintele Raniero Cantalamessa fără legătură cu vreun sens politic.
”Ipocrizia “ne face să transformăm viața în teatru în care să recităm pentru o audiență; să purtăm o mască, să încetăm să mai fim o persoană pentru a deveni un personaj. Și există o mare diferență între persoană și personaj. Personajul înseamnă corupția persoanei. Persoana este un chip, personajul este o mască. Persoana este nuditate radicală, personajul este tot îmbrăcăminte, tot machiaj. Persoana este autentică și esențială, personajul este ficțiune și artificial. Persoana are convingeri, personajul joacă un scenariu”.
Deci, așa cum se vede, Francisc Doboș e cel care dă un sens politizat unei reflecții – altfel demnă de toată atenția.
De altfel, purtătorul de cuvânt al Bisericii Catolice și-a mai manifestat simpatiile (peri)politice, participând la manifestațiile din Piața Victoriei.
”Noua rețea de socializare: piața. Împreună cu frații mei (de sânge) și cu trei foști seminariști la Piata Victoriei”, nota Francisc Doboș în februarie 2017 pe Facebook.
Jurnalistul Claudiu Pândaru de la DIGI24 posta, pe 10 decembrie 2017, o altă notă privind participarea lui Doboș la manifestările din Piața Victoriei. Apare chiar și celebra marcă #REZIST, alături de numele clericului catolic.
”Preotul Francis Doboș și frații lui: “am terminat liturghia și ne-am gândit să facem o reuniune de familie în Piața Victoriei la protest.” #rezist. ”
În fine, Francisc Doboș are o postare ciudată alături de Antonio Tajani, pe care îl numește ”un prieten vechi”. Antonio Tajani este președintele Parlamentului European – ales din postura de reprezentant al PPE.
”În 2007 ne-a ajutat mult pe noi de la Catedrala Sf. Iosif și datorită domniei sale am obținut Declarația scrisă 54/2007 referitor la marea ilegalitate Cathedral Plaza”, scrie Doboș, adăugând ”Ne va susține în continuare.”
Ce este ciudat aici: problema Cathedral Plaza a apărut tocmai datorită concesionării și a aprobării de construirii turnului acordate de către primarii… populari (PPE), Băsescu și Videanu!
Mai mult, beneficiară este firma Millennium, a magnatului israelian Elyah Ofer (partenerul și protectorul lui Elan Schwartzenberg, ex-patron al ”Realitatea” TV) – proprietară a clădirii Willbrook unde este găzduită… ”Realitatea” TV, cea care l-a dat pe candidatul ”Number one” al PNL la alegerile pentru PE!
Deci marea problemă a Bisericii Catolice vine din zona liberală (populară), iar purtătorul de cuvânt se manifestă ”rezistent” și-l ironizează pe Dragnea! Cam pe dos treaba… sau ce?...