Nu candidez la europarlamentare, a precizat Neamțu într-o declarație. ”Respect decizia partidului de a susține oameni cu experiență, bănoară Mircea Hava , Gheorghe Falcă, susțin acest demers al PNL de a pune nu niște aventurieri care vor să desființeze proprietatea privată și care vor să reglementeze conviețuirea în grupuri și nu în cupluri, ci oameni serioși, așezați”.
Semnificativ este că acest personaj promovat de Cozmin Gușă și apropiat de Monica Macovei și Traian Băsescu a lăudat ca ”oameni gospodari” pe cei veniți din fostul PD.
”Este adevărat că PNL trebuie să facă un dificil șpagat între fostul PDL și fostul PNL, dar, în România, nevoia de claritate doctrinară nu se resimte ca în alte țări”.
”Am avut discurs aplaudat, singurul discurs aplaudat, după care a fost și discursul lui Rareș Bogdan în actuala adunare de la PNL,” a continuat Mihail Neamțu, intrând într-un discurs cu tentă critică.
”Este limpede că trăim într-o videocrație care promovează oamenii cu notorietate - cine nu are notorietate nu are șanse de succes”, a spus Neamțu, ”Rareș Bogdan este foarte iubit , prețuit, iar în București depășește scorul pe care îl pot revendica USR Plus”.
Cred că alegerea lui Rareș Bogdan este una bună, cred că poate atrage voturi din zona REZIST, Transilvania și Bucovina cred că e nevoie de oameni cu notorietate, a declarat Neamțu, punctând subtil că singurul merit al lui Rareș Bogdan e notorietatea.
De altfel, cu câteva ore înainte, Neamțu se poza alături de Ilie Bolojan, comentând ”I-am spus domnului Bolojan că după ce-a realizat atâtea proiecte mari la Oradea poate veni și la București”.
”Liderii României trebuie selectați dintre oamenii faptelor - de nulități, ageamii și trăncănitori suntem sătui”, a notat Neamțu, cu adresă evidentă.
Revenind la declarația de acum, Neamțu spune că prioritatea nu este participarea la alegerile europarlamentare, ”uneori e momentul unui pas înapoi” – și adaugă un final semnificativ: ”Poate că dacă referendumul (pentru Familie, n.n.) ar fi trecut, asta o spun față de cei care au votat la referendum, lucrurile ar fi stat cu totul altfel”, a spus Mihail Neamțu completând, atenție:
”Ne-a lipsit acel milion de voturi, oamenii au stat acasă, și poate intoxicați de o campanie a boicotului, și asta, sigur, afectează imaginea celor care au fost vârf de lance”.
Ori, principalul boicot a fost acela că s-a acreditat ideea că Referendumul este făcut de PSD cu scop politic – sau pentru ”a-l scăpa pe Dragnea”. Iar unul intre principalii vectori care au transmis asemenea mesaje a fost Realitatea TV, cu emisiunea lider a lui Rareș Bogdan.
Iată cum comenta Rareș Bogdan, pe Facebook, în momentul anunțării Referendumului:
”Ce naiba mai inventează astia sa isi acopere proasta administrare a treburilor tarii si prostia in arta guvernarii.......?!? Chiar ma intreb.... Inca o tema care sa ii dezbine pe romani si sa mai dea teme de discutii absolut inutile. Doamneeeeee ce incercare ne-ai dat Doamne cu ticalosii astia......?!”
Am păstrat întocmai nota actualului candidat al PNL. Și e clar ce diferențe de opinie există între cei doi protejați ai lui Cozmin Gușă.