BUCREȘTI, 14 mart - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Eu nu îmi revin, după articolul celor de la Europa Liberă - este, după ştiinţa mea, prima analiză realistă pe care o face un organ de presă semnificativ din lumea occidentală, vizavi de doamna Kovesi şi situaţia din România”.
Asta spunea cunoscutul analist Bogdan Chirieac la Antena 3 - în stilul ”gura plină de prunele pro-americane” și privirea… undeva, către avioanele sloganelor respective. De fapt, el se referă la un articol foarte potrivit intitulat ”Omleta perfectă de Ziua Femeii”, publicat NU de Radio Europa Liberă din România - ci în Moldova.
De fapt, articolul în cauză e chiar o ”omletă”, în care autorul a amestecat și ouăle criticii Laurei Kovesi:
”A mințit repetat în legătură cu protocoalele încheiate cu serviciile secrete și cu alte agenții ale statului, a plagiat într-o proporție „acceptabilă” din punct de vedere universitar, a avut legături periculoase și încă neexplicate cu parte dintre cei cărora le fabrică acum dosare, a făcut presiuni asupra subalternilor să direcționeze anchetele către zonele de confort politic”.
Dar apoi vine și reversul – imediat, în aceeași ”omletă” face praf ”ouăle” Guvernului - ”legi stupide sau Ordonanțe scandaloase, cum e OUG 7 pe care Tudorel Toader o vâră forțat pe gâtul opiniei publice” – dar trece și la gogomăniile specifice propagandei mincinoase a ”Europei libere” - crimele din ”perioada comunistă”, cu tehnica specifică, a amestecării perioadei Ceaușescu cu cea a anilor 50... ”Sunt crime împotriva umanității” (!!!) .
Se reiau minciunile oribile de tip procurorii, milițienii și doctorii ”care stăteau la căpătâiul femeilor care făcuseră avorturi ilegale și le lăsau să moară, dacă nu le spuneau cine produsese întreruperea de sarcină”.
Sau ”magistrații care judecau procese politice deghizate în infracțiuni de drept penal” – o minciună pe care nici presa anilor 90 nu o mai relua. ”Unii dintre acești magistrați ar putea judeca și azi, să predea la facultăți, să scrie manuale, ba ar putea chiar să fie miniștri ai Justiției”, aberează autorul elogiat de Chirieac.
”Aș vrea să văd dosarele penale ale celor care îi băteau pe Doina Cornea și pe fiul ei (da, ați ghicit, nu există), să aflu de condamnarea întregii cohorte de criminali care i-a omorât pe atâția, inclusiv pe Gheorghe Ursu”, bate câmpii autorul.
Iar ideea pe care vrea să o promoveze propagandistul statului care a lansat bombele nucleare, care a ucis populația nevinovată din Vietnam, Orientul arab etc. - este că ”Statul comunist a fost un criminal în serie”. Pe bune, Bogdan Chirieac?!
După care revine și pune în ”omletă” niște ”ouă” pro-Kovesi, asezonate cu o poliloghie ambiguă, mai cu critici, mai cu aluzii, specifică diversionismului.
”Desigur, se poate spune în apărarea Laurei Kövesi că prezența ei în centrul atenției colective a momit la suprafață peștii cei mari care se zbat acum prin bazinele electorale să controleze proporțiile dezastrului produs de anchetele DNA. (…) Celor mai aroganți oameni ai zilei ea le-a amintit că nu sunt nemuritori, (…) cercetările procurorilor români, cât or fi ele de bine orientate politic (…) au scos la iveală scheme de spălare de bani și rețele mafiote”.
Și, după un atrăgător început: ”Pe Laura Kövesi o bântuie scheletele uitate prin dulapurile Direcției Anticorupție” - urmează nuclera ”omletei”:
Se spune că Secția de investigare a magistraților a fost inventată de Tudorel Toader special pentru unii ca Laura Kövesi (…) Textul audierii Laurei Kovesi demantelează imparțialitatea și echilibrul secției pentru investigarea magistraților și devine clar, după lectură, că noua structură funcționează după manualul tehnic al procuraturii comuniste”.
Nah, mai comentează ceva Chirieac – ”cea mai corectă analiză”, spui? Acum, eu știu că vedetismul TV te face să umbli cu capul în nori, dar nici chiar așa!
Ce mai zice autorul ”omletei” – că ”audierile au fost programate în chiar zilele-cheie ale votului din Comisia LIBE din Parlamentul European”! Ia cu pâine omleta asta, Bogdan Chirieac!
Iar despre scrisoarea lui Toader către Financial Times, bucătarul omletei lui Chirieac o dă în foc: ”Poate a plătit partidul lui Dragnea, din zecile de milioane primite ca bani pentru partide”.
Mai adaugă niște gogomănii, pe care le puteți citi pe site-ul respectiv al propagandei CIA (lasați-mă cu povestea cu ”Finanțat de Congresul SUA”!) – dar în final e necesară reluarea clarificării: Europa liberă nu a publicat asta pentru prostirea românilor, ci a moldovenilor!
Dacă nu se apuca Bogdan Chirieac să bată câmpii, nici măcar nu se știa de ”omleta” în cauză pe la București.
Așa însă, nepricepând jocul lui Chirieac, Hans Klemm a trebuit să iasă la rampă și să clarifice treabă, dând peste cap manevra ”Morsei competente”. Deci, ca să fie clar, Bogdan Chirieac, SUA o susțin pe Kovesi, oricât te-ai strădui să dregi tu busuiocul imaginii. Voila de citește ce declară SINGURA voce autorizată a SUA în România, prietenul nostru Hans Klemm.
”Din experienţa activităţii noastre comune cu doamna Kovesi, avem un mare respect pentru capacităţile sale şi credem că este deplin calificată pentru postul de procuror-șef european”, a declarat Hans Klemm… ieri, la ”gloriosul” radio Europa Liberă, de data România, nu Moldova!
Ca să nu fie dubii! Bineînțeles, Klemm reia temele specifice:
”Parteneriatul nostru Strategic este întemeiat pe principii similare - statul de drept include un sistem judiciar independent, procurori liberi de influenţe politice neadecvate şi un efort de a combate infracţiunile şi corupţia din sistemul public”, spune Klemm.
Iar laitmotivul Rusia revine și în acest caz, vorba aia ”ca să nu uităm de ce am venit pe-aici”:
”Riscurile pe care le identificăm aici sunt ca România să nu adopte pe deplin aceste principii şi, nereuşind să lupte adecvat împotriva corupţiei, să ofere actorilor care doresc să prejudicieze România, precum Rusia, o ocazie să profite de acest lucru şi să genereze dezbinare în societatea românească”.
Ei, ca să vezi, Bogdan Chirieac, trezește-te din ”Eu nu îmi revin după articolul celor de la Europa Liberă”. Oh, revino… a fost doar o omletă de dimineață, nepotrivită pentru mahmureala de zi cu zi din România. Încearcă borșul rusesc, poate te trezești mai repede - facem cinste!