Cazul dascălului din Iași, care a corectat greșit o temă nu din rea voință, ci pentru că, din pricina oboselii și a supraîncărcării cu sarcini a încurcat itemii între ei, ar trebui să ridice întrebări la Ministerul Educației, în ideea debirocratizării sistemului de învățământ. Pentru că, dincolo de munții de hârtii – multe din ele inutile – pe care un profesor trebuie să le facă, el trebuie să corecteze și teme, lucrări, să facă lecții atractive și să suporte și reproșuri mai mult sau mai puțin întemeiate. Și linșaj mediatic, dacă e cazul…
Dacă unul din sutele de mii de dascăli din România ar vorbi despre oboseala care îl apasă, cu siguranță ar începe așa: ”dragii mei, a mai trecut o zi…”
”Știu în fiecare zi dacă e luni, marți sau vineri după orele pe care trebuie să le desfășor. De multe ori, sunt pe ”pilot automat”. Intru la clasă, îmi fac orele, corectez teme, predau, am grijă de copii și în pauze, răspund vreunei solicitări venite la inspectorat. Asta în linii mari. Între timp, mă ”relaxez” răspunzând întrebărilor vreunui părinte care, după ce mă întreabă cum mă descurc cu 30 de copii în clasă, îmi spune că el nu face față la unul. Apoi mă trage la răspundere că de ce Gigel din banca a treia s-a uitat urât la băiatul lui. Unde mi-au fost ochii? De ce nu sunt vigilent?
Îi explic că sunt om și că fac tot ce se poate, dar degeaba. Sunt și cazuri fericite, de părinți care pricep că numai cooperând reușim să facem tot ce e bine pentru copil.
Niciodată nu muncesc patru ore. Pentru mine, ziua de muncă se încheie când, răpus de oboseală, decid că trebuie să mă opresc. Eu nu știu ce înseamnă timp liber. Pentru mine, timpul liber înseamnă timp de documentare aprofundată, înseamnă timp de pus hârtiile în ordine.
Mi-am ales meseria asta, o iubesc și mă dedic ei. Dar asta nu înseamnă că pot fi sacul de box al oricui, că trebuie să fiu perfect, că nu pot greși. Pentru că nimeni nu e interesat de starea de sănătate a profesorilor. Pentru că nimeni nu se gândește la consumul nervos al unui profesor.
Așa că, dragă elevule, dragă părinte, te rog să nu mai arunci cu noroi în mine înainte să afli ce s-a întâmplat, de fapt.
Cu drag,
Profesorul”.
