Episcopul Hușilor: ”În această săptămână, să închidem rețelele de socializare”

© Sputnik / Miroslav RotariЦерковная Служба
Церковная Служба - Sputnik Moldova-România
Abonare
PS Ignatie le-a recomandat credincioșilor să înceapă prima săptămână din Postul Mare renunțând la canalele media – totul s-a întâmplat în slujba Vecerniei de dinainte de Postul Paștelui.

BUCUREȘTI, 11 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Episcopul Hușilor a explicat că trebuie să încercăm să renunțăm măcar la câte un păcat care simțim că ne domină. În acest sens, PS Ignatie a afirmat că ar fi bine, ca în această primă săptămână de post, de rugăciune intensă, să renunțăm la toate lucrurile ce creează dependență.

"Bine ar fi ca în această primă săptămână, de intensă rugăciune, să închidem televizoarele şi toate reţelele de socializare şi să vedem cât de dependenţi suntem de toate aceste lucruri. Este o măsură duhovnicească, să vezi unde te afli, unde te situezi”, a transmis PS Ignatie.

Episcopul Hușilor a atras atenția la postul lăuntric, la postul inimii, care nu trebuie ignorant de credincioși.

Ierarhul a îndemnat, totodată, la iertare şi a explicat că una dintre condiţiile primordiale ale postirii este iertarea, dar fără ca aceasta să fie una condiţionată, notează agerpres.ro

PS Ignatie a precizat că sunt multe momente în viață în care nu avem puterea să iertăm și, cu toate acestea, Dumnezeu ne dă un har care ne ajută să ne depășim pe noi înșine, să ne depășim neputința și să dăruim iertarea.

Fluxul de știri
0