BUCUREȘTI, 8 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Marius Budăi, ministrul Muncii, a precizat că legea bugetului pe 2019 ține blocată activitatea instituției pe care o conduce. Din acest motiv, alocațiile copiilor, care ar fi trebuit mărite de la 1 martie, stagnează.
Demnitarul a explicat că majorarea alocațiilor de stat pentru copii reprezintă o prioritate.
”În cel mai scurt timp posibil, noi vom vota bugetul și îl vom retrimite domnului președinte. Există posibilitatea ca alocațiile să se mărească de la 1 martie, noi ne doream să fie aprobat până în 22 februarie”, a punctat Budăi, potrivit romaniatv.net.
Demnitarul a dat asigurări că vor fi făcute cele mai scurte proceduri în parlament pentru ca acest lucru să fie posibil.
Comisia de muncă a Senatului a acordat, la începutul acestei luni, raport de admitere pentru OUG 9/2019, prin care alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate din luna următoare celei în care se adoptă bugetul de stat pe anul în curs.
Conform ordonanţei, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de 300 lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi 300 lei pentru copiii cu vârsta între 3 şi 18 ani în cazul copilului cu handicap.