BUCUREȘTI, 27 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Alocuțiunea președintelui Iohannis la raportul Ministerului Public s-a dorit a fi una ”artistică”. Președintele a accentuat teatral mimica și recitarea unui text creat evident de un om de imagine - un meseriaș lipsit de talent și prea puțin dispus să ia în calcul uriașa responsabilitate a funcției prezidențiale - probabil, Mădălina Dobrovolschi - Pușcalău.
Textul – pompos și sfidător prin expresii, dar slab ca valoare argumentativă și stilistică, vocabular sărac - a fost compus pe două axe:
- Incitare contra Parlamentului Guvernului, cu acuzații la adresa coaliției de imixtiune politică;
- Laude la adresa procurorilor (magistraților) – ”repere morale pentru societate” – cu ignorarea abuzurilor și ilegalităților care au uimit opinia publică în 2018.
Fără a argumenta, Iohannis a insistat pe intensificarea presiunilor asupra magistraților, ”factorul politic a devenit mai pregnant”, România are nevoie de stabilitate și în domeniul legislativ și juridic - în fine laitmotivul ”stabilitate și predictibilitate”, pe care președintele îl pronunță cu o deosebită voluptate.
De fapt, având în vedere activitatea președintelui – începând cu provocarea manifestațiilor și terminând cu descompletarea Guvernului – sintagma e goală de conținut sau chiar e o ironie.
Președintele s-a pretat la atacuri grave la adresa Parlamentului, folosind formule fără perdea:
”Când tocmai persoanele care au interese directe să scape de cercetări penale sunt cele care fac legile în domeniul justiției, atunci însăși temelia statului de drept este amenințată”.
Sau, Iohannis a afirmat că ”opțiunea parlamentarilor, a fost să ignore atât opiniile corpului procurorilor, cât și recomandările ferme venite din partea Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene, inclusiv prin raportul MCV”.
”Afectarea carierei procurorului și judecătorului, tentativa tot mai evidentă de control politic asupra unor parchete, insistența de a spori puterile Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în ciuda faptului că forurile europene au criticat sever înființarea acesteia, toate acestea reprezintă motive serioase de îngrijorare”, a mai spus președintele.
Ca o culme a sfidării, Iohannis nu a spus nimic de teme care au făcut furori în 2018 – celebrele ”protocoale”, pe care chiar directorul SRI, Eduard Hellwig le-a desecretizat – dar mai ales despre cazurile incredibile de la Ploiești, Oradea și Brașov.
De altfel, este inadmisibil felul în care președintele nu mai că a evitat aceste subiecte, dar a și adoptat un ton ultra laudativ la adresa procurorilor care prezentau bilanțul unui an nefast!
Sigur, Augustin Lazăr a prezentat niște cifre – de parcă era producție la hectar! – dar situațiile grave menționate, plus demiterea Laurei Kovesi, plus scandalurile teribile – ei bine toate astea impuneau un ”low profile” pentru acest bilanț, nicidecum o atmosferă festivă!
În plus chiar distinsul procuror general este într-o situație bizară – i s-a cerut demisia, dar președintele îl susține. Sigur, președintele nu e „politic”, deci implicarea lui nu e ”imixtiune politică, nu-i așa? (Aici, textul integral al alocuțiunii prezidențiale).
Deci, un spectacol marca Iohannis (interpretare) – Pușcalău (concepție), sfidător, slab calitativ, cu nepermise atacuri la adresa Parlamentului și cu un caracter politic pe care numai indecizia și impotența Coaliției de guvernământ au permis să se cronicizeze.
În acest context, raportul procurorului general, prezentat cu distincția care nu i se poate nega lui Augustin Lazăr, a subliniat pe ”aspectele politice” care ar fi dus la demiterea șefei DNA. Deci, sub acoperirea lui Iohannis, Lazăr și-a permis să nege probele prezentate în raportul lui Toader, iterând ideea că în 2018 procurorii au fost niște victime ale ”animozității” politicului.
Sigur, fiind o pledoarie pro domo și având ca reper atitudinea lui Iohannis, pare de admis abordarea în fugă a aspectelor grave cu care s-a confruntat Ministerul Public în 2018.
Per total, un eveniment care ar trebui analizat sub aspectul atacului la alte puteri ale statului, la politicieni și care, în cel mai bun caz, ar fi trebuit organizat după ce s-ar fi lămurit mai multe aspecte grave.
Și închei insistând pe un caz pe care Augustin Lazăr pare că vrea să îl ignore total: semnătura președintelui ÎCCJ, falsă sau contestată de pe protocolul cel mai important, între PG, ÎCCJ și SRI. Din iunie 2018 se află reclamațiile la Parchetul General… și de atunci plouă. Noroc că ține Klaus Iohannis umbrela.
