Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Un consultant educațional ”o pune la punct” pe șefa MEN în scandalul uniformelor

© Photo : Facebook / Roxana BugicăEcaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Florin Diaconescu, senior consultant la Școala Bucureșteană spune că subiectul lansat de Ecaterina Andronescu este doar o ”diversiune”, menită a deturna atenția publică de la ”incapacitatea ministerului” de a veni cu soluții concrete.

BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Ultima declarație a ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, potrivit căreia siguranța în școli ar putea fi realizată dacă elevii ar purta uniforme sau un semn distinctiv – cum ar fi, spre exemplu, o eșarfă – nu a rămas fără ecou în spațiul public

Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Educație
Andronescu, propunere șoc pentru asigurarea siguranței în școli
Una dintre acestea a venit de la președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Iulian Cristache, care a declarat că, dacă MEN dorește să impună obligativitatea uniformei, trebuie să schimbe legislația ”și să nu mai vorbim despre un învățământ gratuit sau să susțină financiar procurarea acestor uniforme”. Acesta a precizat, însă, că trebuie să fim atenți la acei directori care au firme ”de casă” prin care procură aceste uniforme școlare.

Uniforme cumpărate de părinți

Florin Diaconescu, senior consultant la Școala Bucureșteană, spune că ministrul nu ar fi făcut întâmplător controversata declarație și atrage atenția asupra faptului că, încă dinainte de 1989, uniformele erau cumpărate de părinți.

”Apropo de uniforma școlară (temă lansată, cred eu, ca o diversiune, menită a deturna atenția publică de la incapacitatea ministerului de a propune și de a implementa în sistemul școlar o viziune de fond și un program coerent și modern de reformare a educației), la care tot visează ministrul Educației... În vremurile de aur ale socialismului glorios, uniforma era chiar obligatorie și nu era deloc plătită de minister, ci de părinții elevilor. Și nu mai făcea nimeni nazuri ori comentarii, învățământul fiind și pe atunci proclamat drept gratuit”, a scris Diaconescu pe pagina sa de Facebook.

În prezent, însă, crede Diaconescu, dragul de școală, sporul la învățătură, respectul, disciplina și egalizarea copiilor nu se mai pot face prin uniforme. În socialism, societatea nu eta așa polarizată și divizată ca acum și nu exista, mai spune sursa citată, această ostentație și competiție în a-ți etala, prin propriul copil, averea, fanteziile sau poziția socială. Mai mult, în perioada amintită, școala reprezenta un crez și un mod de a te realiza în viață, profesorii erau porfesori, cu un statut ”social sensibil diferit de brambureala de azi”, iar părinții chiar respectau școala, ca instituție de formare a copiilor.

”În lipsa unor idei cu adevărat reformatoare, ministerul dezgroapă și ne propune, ca leacuri miraculoase, artefacte din trecut. La vremuri noi, trebuie însă viziuni și soluții noi. Haideți să nu ne mai amăgim că uniforma ar resuscita respectul, ordinea și calitatea în educație. Știu, și eu sunt tentat, la cei 56 de ani ai mei, să am nostalgii ale copilăriei. Dar îmi trece repede și revin în present”, a explicat Diaconescu.

Fluxul de știri
0