Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Un expert educațional dorește eliminarea notelor și calificativelor

© Sputnik / Павел Комаров / Accesați arhiva multimediaУчительница русского языка, литературы
Учительница русского языка, литературы - Sputnik Moldova-România
Abonare
Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, spune că ultima idee a ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, de organizare anuală a simulărilor la licee ar putea fi pusă în practică.

BUCUREȘTI, 22 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. În premieră, la simularea evaluării naționale vor participa și elevii clasei a VII-a. Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a explicat că aceasta este o măsură care vizeaza obținerea unor rezultate mai bune.

Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentru Educație, spune, însă, că o asemenea măsură nu are temei.Și aceasta fiindcă evaluarea din clasa a VI-a era suficientă, cu condiția ca rezultatele să fie analizate și implicate.

”Acum, orice am constata în clasa a VII-a despre acești copii la simulare, nu avem cum să recuperăm mare lucru pâmă în clasa a VIII-a”, a explicat Vișoianu, potrivit sparknews.ro

Ministrul Educației a propus ca simulările să se desfășoare anual la licee.

”Avem evaluări la clasa a II-a, a IV-a, a VI-a, acum facem simulare la a VII-a, avem evaluare la a VIII-a și ne-ar mai trebui ceva că, în liceu, de la clasa a IX-a până la a XII-a, nu avem deloc. Poate facem simulare în fiecare an ca să creștem presiunea cumva asupra lor ca să se pregătească pentru examenul final”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Expertul educational precizează că este posibil să se facă acest lucru, însă numai cu o condiție. Și anume, să dispară notele și calificativele, precum și tezele semestriale.

”Pot să fiu de acord cu doamna ministru, cu condiția dispariției calificativelor din primar și a notelor de la gimnaziu. Dacă nu mai avem note, dacă nu mai avem teze care sunt semestriale, deci dacă nu mai avem sisteme de măsurare, atunci, sigur, facem sisteme de măsurare națională”, a explicat Daniela Vișoianu.

Fluxul de știri
0