BUCUREŞTI, 19 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru aplicarea de către România a Regulamentului UE al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), cu observaţiile însuşite în Comisia nr.1 din şedinţa de la data de 19.02.2019. (majoritate: 17 voturi DA, 1 vot NU) a fost adoptat de pleul reunit al CSM.
CSM, decizii majore înainte de interviul lui Kovesi la Bruxelles >>>
În ceea ce priveşte art. 1 alineatul 3 din proiectul de Ordonanţă, cu privire la persoanele care pot candida pentru funcţia de procuror european, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii şi-a însuşit observaţia potrivit căreia ”această funcţie ar putea fi ocupată şi de către un judecător, context în care trebuie prevăzute condiţiile de vechime şi grad şi cu referire la judecători'”(majoritate: 10 voturi DA, 7 voturi NU, 1 vot NUL)", se arată în minuta şedinţei plenului CSM, informează stiripesurse.ro.
Reamintim că, duminică, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei a precizat faptul că prin ordonanţă de urgenţă se poate crea baza juridică pentru selectarea a trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României. Este vorba despre procuror cu funcţie de execuţie, care va activa în subordinea viitorului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează Laura Codruţa Kovesi.
Toader a adăugat că documentele cu propunerile celor trei candidaţi trebuie trimise până la finalul lunii martie.