De la bun început vreau să fac o precizare importantă, legată de faptul că încerc, pe cât posibil – de, suntem oameni şi, deci, subiectivi! – să fiu cât mai obiectivă.
Într-un editorial anterior am vorbit despre faptul că fiecare pădure are uscăciunile ei – şi am spus atunci că nici profesorii, dar nici părinţii nu sunt deţinători ai adevărului absolut.
Astăzi, am decis să revin iar asupra problemei, fiindcă un titlu din adevarul.ro mi-a atras atenţia. Cazul mi-a revenit în minte, pentru că am citit despre el la momentul apariţiei. Şi atunci, dar şi acum, sunt de părere că doamna în cauză a manageriat greşit situaţia.
Iar când spun „doamnă” mă refer la mama copilului ce a decis, după ce şi-a mutat fetiţa la o altă grădiniţă, după un scandal la vechea unitate de învăţământ preşcolar, să plece în Anglia.
Sunt curioasă dacă în Anglia îşi va mai permite să procedeze ca în România, dacă sistemul britanic de învăţământ i se va părea unul perfect. Oare presa de acolo îi va mai acorda atâta importanţă?
Mult zgomot pentru nimic?
Asemenea oameni au impresia că deţin adevărul absolut, toţi cei din jur îi mint cu intenţia de a-i fura, de a le lua banii din buzunar, iar educatoarele nu au alt scop în viaţă decât să jecmănească preşcolarii.
În cazul grădiniţelor cu program prelungit, bănuiesc că situaţia se poate complica, bucătăresele putând lua acasă din porţia de pilaf a celor mici.
Eu zic că totul se poate rezolva mergând pe calea dialogului. Pentru că un singur om are de pierdut din acest război mămici-părinţi: copilul, prins în această luptă surdă, care seacă de energie.
Ieşirile emoţionale de pe reţelele de socializare ale unor mămici care nu au nici o competenţă didactică, dar care se apucă să critice, uneori jignind grosolan chiar gramatica, au devenit comune…
Sunt, însă, şi părinţi care îşi dau toată silinţa pentru a avea o comunicare excelentă cu cadrul didactic. Pentru ei, jos pălăria.
