CHIȘINĂU, 18 feb - Sputnik. Postul de televiziune Pervîi Kanal din Federația Rusă a arătat ce se întâmplă cu darurile comestibile după înregistrarea emisiunii ”Pole Ciudes” (Câmpul minunilor - n.r.), informează RIA Novosti.
Potrivit unei tradiții care s-a format de-a lungul anilor, participanții îi aduc moderatorului emisiuni Leonid Iakubovici produsele lor de casă, copturi, conserve din fructe și legume, băuturi, dar și fel de fel de suvenire.
În imagini se poate observa că după sfârșitul emisiunii cadourile nu sunt duse în culise, ci sunt lăsate pentru oaspeții veniți în studio, care pot chiar să ia mâncarea cu ei.
Utilizatorii rețelelor de socializare au avut o reacție furtunoasă după publicarea imaginilor, subliniind că le pare exagerat entuziasmul oaspeților vizavi de aceste cadouri. Însă o altă parte de comentatori au subliniat că înregistrarea unei astfel de emisiuni precum este ”Pole Ciudes” durează mult și în aceste condiții oaspeții au tot dreptul să ”prindă la puteri” după filmări.