BUCUREŞTI, 18 feb – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii de la ANM anunţă că de sâmbătă, 23 februarie, revin ninsorile şi viscolul, iar temperaturile vor scădea cu până la 20 de grade Celsius, potrivit observator.tv.
Ne mai putem bucura de vreme frumoasă până vineri, 22 februarie. De sâmbătă urmează un nou episod de iarnă, cele mai afectate fiind zona Moldovei, Muntenia şi regiunea de munte.
Luni, vremea se va menţine frumoasã. Temperaturile maxime vor marca o scădere faţã de intervalul anterior în Moldova şi se vor încadra, în general, între 4 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.
Marţi, vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea şi în zonele joase din restul teritoriului, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Miercuri, vremea va fi schimbãtoare. Vor fi nori în nordul, nord-estul şi centrul ţãrii, iar noaptea şi în sud-est. La munte, local, se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla pe crestele montane, dar, trecător, la cote mai reduse, şi în sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade.