Analiză de Irina Alksnis
Într-un discurs rostit sâmbătă la Conferința de Securitate de la Munchen, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că președinția țării lui în UE pledează pentru sporirea prezenței NATO în Marea Neagră.
Potrivit liderului de la București, “nu putem ignora provocările cu care ne confruntăm pe Flancul Estic” și “regiunea Mării Negre (...) are nevoie de o prezență a NATO mai accentuată”.
Ceva mai devreme, ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu, a venit cu o declarație în care se opune amplasării rachetelor cu focoase nucleare în Europa după decizia Washingtonului și Moscovei de a suspenda participarea la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF).
“Dacă Moscova nu-și dorește un dialog, suntem nevoiți să luăm măsuri proporționale. Însă o amplasare a armelor nucleare în Europa ar fi un răspuns prost. Așa ceva nu se va întâmpla, inclusiv în România”, a declarat el.
Nu au ce negocia
În pofida faptului că aceste declarații par contradictorii, aceste două știri descriu foarte bine direcția politicii externe a României, precum și a celorlalte state est-europene – de la țările baltice, până la Polonia, țări care se consideră ultima linie de apărare între lumea civilizată și “tărâmul întunecat”, adică între Europa și Rusia.
Se consideră că o politică antirusească ale acestor state, lipsită de orice compromisuri, este irațională prin natural ei, aceștia fiind gata să-și taie chiar și un picior, dar să nu renunțe la rusofobia lor.
În realitate, lucrurile stau puțin altfel. Poziția lor este deplin rațională. Mai mult decât atât, aceasta poate fi considerată chiar una destul de eficientă, luând în considerație în ce condiții geopolitice dure se află și prin ce spațiu îngust sunt nevoiți să manevreze.
Situația este una simplă. Aceste state se află geografic între două mari centre de forță – Europa Occidentală și Rusia. Opțiunea în favoarea Bruxellesului (în consecință, a Berlinului) nu îi aranjează, pentru că înțeleg cât de nemiloasă poate fi Europa veche în calitate de suzeran. Anume din aceste motive, cea mai mare parte a statelor din Europa de Est mizează pe SUA.
Pe de o parte, acest lucru permite noilor europeni să utilizeze Washingtonul drept o contrapondere la presiunile excesive ale Bruxellesului, ce transformă aceste țări în niște vasali care își cedează resursele în favoarea principalilor și vechilor membri ai UE. Miza pe Statele Unite permite est-europenilor să-și păstreze o oarecare libertate de a manevra politic în raport cu Bruxellesul.
Pe de altă parte, o astfel de abordare permite utilizarea la maxim a principalului și chiar unicului "as" geopolitic al Europei de Est. E vorba de poziționarea geografică care o transformă într-un cap de pod într-o confruntare cu Rusia.
Aceste țări nu mai au ce negocia, în sensul cel mai larg al acestui cuvânt, iar așa-numita amenințare rusă le oferă o șansă de a obține anumite resurse și oportunități. Bazele militare și obiectele NATO aduc anumite avantaje financiare Europei de Est – cel puțin, prin deservirea contingentului militar desfășurat.
Subiecte profitabile – amenințarea militară dinspre Est și statutul de victimă a unei agresiuni inevitabile ale Kremlinului, permit acestor state să amintească partenerilor mai mari despre propria existență, beneficiind din când în când de anumite bonusuri.
Iată de ce nu este ieșit din comun faptul că România este interesată de consolidarea prezenței NATO în regiunea Mării Negre, pentru că aceasta implică și anumite avantaje.
Între două focuri
Totodată, pentru București este inacceptabilă amplasarea armelor nucleare în Europa – în special pe teritoriului românesc. Logica este una simplă și firească.
În pofida unui discurs alarmist al est-europenilor, probabilitatea unui conflict militar între Rusia și Occident pe teritoriul Europei, cu utilizarea armelor convenționale, este nulă. În același timp, orice militarizare aduce României și restului Europei de Est beneficii economice și politice cu niște costuri minime.
Totuși, amplasarea armelor nucleare în Europa sporește șansele declanșării unui conflict, instabilitatea și iresponsabilitate în Occident, în special în SUA, se accentuează, iar diversele scenarii apocaliptice nu mai par atât de rupte de realitate.
În acest caz în fața Europei și a părții ei de Est, în special, se întrevăd perspectivele de a fi prinse între două focuri a unui conflict nuclear ruso-american.
Nu este niciun secret că principalul beneficiar de pe urma INF era Europa, pentru că în direcția ei, în primul rând, erau îndreptate rachetele sovietice care au fost distruse prin tratat. Timp de 30 de ani, aceasta a trăit fără o astfel de amenințare, însă acum va fi nevoită iarăși și să se obișnuiască cu acest gând.
Această situație e una proastă în sine, amplasarea arsenalului nuclear în Europa va spori brusc nivelul tensiunii și probabilitatea unui conflict militar cu utilizarea armei nucleare.
În același timp, România, precum și ceilalți membri ai arcului antirusesc est-european, conștientizează că în cazul declanșării unuia din scenariile catastrofice, marile puteri vor putea face față urmărilor lui, în timp ce Europa de Est va avea în mod garantat soarta unui deșert ars, de care nimănui nu-i pasă și de salvarea cărui nu se va preocupa nimeni.
Prin urmare, ultimele declarații ale oficialilor români reprezintă o poziție impresionant de sănătoasă: disponibilitatea fără de compromisuri de a face față amenințării rusești prin promovarea unei direcții sigure pentru țară și opoziția față de ideile intensificării confruntărilor militare într-o sferă care ar putea reprezenta un pericol real pentru România.
