BUCUREȘTI, 15 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Declarații tari ale Elenei Udrea despre relația cu Laura Kovesi, vizând aspecte diverse, de la chestiuni de legături politice, la cadouri.
”Eu am depus denunţuri împotriva lui Kovesi, ea spunea că nu se întâlneşte cu politicieni - se întâlnea cu ei, primea cadouri de la politicieni şi de la afacerişti”, a declarat Elena Udrea.
Prezentă în platou, Lia Olguța Vasilescu a intervenit imediat ce a auzit cuvântul ”cadouri”, întrebând despre ce cadouri era vorba.
”A primit cadouri de la mine, de la familia mea, cadouri cumpărate de mine”, a răspuns Udrea. Bijuterii, genţi, cadouri pe care le primesc femeile”, a precizat Elena Udrea.
Pe atunci nu eram coruptă, nu aveam dosare, a completat ironic ”Blonda de la Cotroceni”.
Erau scumpe cadourile, a insistat Oana Vasilescu. Pentru că dacă treceau de 100 de euro ar fi trebuit declarate a spus Oana Vasilescu.
De fapt, Legea Legea nr.251/2004 prevede că demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exerciţiul funcţiei!
Și, atenție, cadourile cu o valoare maximă estimată de până în 200 euro pot fi păstrate de demnitar, iar cele evaluate peste această sumă ”putând fi păstrate dacă demnitarul achită diferenţa între 200 euro şi valoarea cadoului respectiv”.
”După cum vă cunoaște lumea gusturile, nu cred că i-ați făcut cadou lui Kovesi vreo sacoșe de rafie”, a spus ironic Olguța Vasilescu.
Replica Elenei Udrea a venit prompt – și așa cum era de așteptat.
”I-am făcut cadouri de sute de euro, pe care ea ar fi trebuit să le declare în declaraţia de avere. Și domnul Ghiţă i-a făcut cadouri,” a declarat Elena Udrea.
Cadourile erau oferite de soţul meu, a precizat Udrea, subliniind că mai există un martor.
”Dar denunţul meu a fost rapid soluţionat, clasat în 3 zile - poate cineva îl va redeschide, acum”, a dezvăluit Elena Udrea.
Revenind la lege – trebuie spus că această problemă a ”cadourilor” există și o prevedere va acestea să fie declarate în termen de 30 de zile de la obţinerea acestora.
Reglementări în acest sens apar chiar în Strategia Naționale Anticorupție 2016 – 2020, care prevede chiar ”indicatori” în privința declarării cadourilor! ”Număr de cadouri primite şi înregistrate în registru, publicarea anuală a inventarului pe site-ul instituţiei, număr de situaţii în care s-a achiziţionat cadoul, valoarea cadourilor achiziţionate, valoarea cadourilor primite (per cadou şi în total), valoarea bunurilor valorificate.
Deci, prevederi stricte, chiar exagerate, în opinia mea, dar pe tiparul ”anticorupției” susținută chiar de Laura Kovesi!
În concluzie, din discuția Elena Udrea – Olguța Vasilescu a ieșit o cale de atac extrem de eficientă contra Laurei Kovesi – pentru care există martori, dar nu se știe dacă sunt și probe. Însă, având în vedere că e vorba de ex-familia Udrea-Cocoș, greu de crezut să nu fie și ceva probe, chitanțe, pe undeva… Sigur, cadourile au fost ”din prietenie”, zice Elena Udrea acum, deci greu pot fi interpretate ca mită sau foloase necuvenite.
Totuși, de cealaltă parte stă calitatea de procuror general sau procuror șef DNA, care ”nu are nici un fel de relații cu politicienii”. Și mai stă și faptul că, prin includerea în ”Strategia națională anticorupție”, încălcarea legii 251/2004 este asimilată fenomenului combătut chiar de Kovesi.
Deci, o speță complicată, dar pe care cele două ”dive” au găsit-o pentru a-i face necazuri mari cele-i de-a treia – în condițiile în care au să-i plătească ”polițe” grele.