Tot mâine, de la ora 17.00, în Piaţa Victoriei este anunţat un protest de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi.
Politologul Gelu Vişan spune, însă, că preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu directorul SRI, Eduard Hellvig, ar dori un nou „10 august”.
„Pentru a o salva pe Kovesi, Helvig și Iohannis au decis ieri să scoată din nou lumea in stradă, pentru a doborî guvernul, un nou 10 august. Așa cum atunci ordinul era să moară oameni în manifestație, la fel vor dori și acum, să “moară oameni pentru a cădea guvernul”. Atunci am reușit să-i oprim”, a scris Gelu Vişan pe pagina sa de Facebook.
Politologul i-a transmis şi un mesaj directorului SRI, pe care l-a avertizat că va spune public, în amănunt, tot planul de pe 10 august 2018, „inclusiv felul în care voia să moară oameni”. Mai mult, Vişan precizează că îl va acuza de „complicitate la acte teroriste, cu toate dovezile de rigoare”.
„România merită mai mut decât să fie aruncată în bezna anarhiei pentru a salva multinaţionalele şi sistemul”, a punctat Vişan.