Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Românii din Canada: drepturile lor ca lucrători în această ţară

© AFP 2024 / GEOFF ROBINSCanada. Frontiera
Canada. Frontiera - Sputnik Moldova-România
Abonare
Oficial, peste 200.000 de români locuiesc în Canada. În acest articol puteţi afla despre legislaţia muncii din Canada, despre cum sunteţi protejaţi de legile canadiene ca lucrători străini în această ţară.

Canadian flag - Sputnik Moldova-România
Societate
Anunţ important: primii români care, de astăzi, vor călători fără vize în Canada
BUCUREŞTI, 13 feb – Sputnik, Doina Crainic. Ca lucrător străin temporar în Canada, sunteţi protejat de legile muncii, iar angajatorul dvs. trebuie să vă plătească pentru munca prestată, să vă asigure condiţii de muncă sigure şi, de asemenea, angajatorul nu vă poate reţine pașaportul sau permisul de muncă, potrivit site-ului oficial al guvernului canadian canada.ca

Fiecare provincie și teritoriu are un birou care oferă informaţii privind reglementările referitoare la angajare şi muncă, specifice fiecărei regiuni. Contactând aceste birouri puteţi afla informaţii despre plata echitabilă, orele de muncă, perioadele de concediu, condițiile de muncă și alte servicii.

Nu aveți nevoie de permisiunea angajatorului dvs. pentru a contacta aceste birouri. Cele mai multe ocupații sunt reglementare prin legile provinciale și teritoriale. Totuşi, se pot aplica legi federale privind munca și angajarea în cazul în care lucrați pentru:

- guvernul federal;

- o bancă;

- o companie care transportă mărfuri între provincii;

- o companie de telecomunicații;

- majoritatea companiilor deținute și conduse de guvernul federal.

Contractele de muncă

Pentru anumite locuri de muncă, trebuie să semnați un contract de muncă, ce vă oferă şi drepturi ca angajat. Un contract trebuie să includă:

- detalii despre locul de muncă;

- condițiile de angajare;

- cel mai mare număr de ore pe care le veți lucra într-o săptămână;

- cu ce sumă veţi fi plătit pentru munca dvs.

Legile privind orele de muncă și orele suplimentare depind de provincia sau teritoriul în care lucrați.

De asemenea, contractul va conţine detalii despre orice contribuţie care va fi reţinută din salariul dvs. pentru programe precum Planul de pensii din Canada și Asigurarea de şomaj.

Păstraţi o copie a contractului. Atât dvs., cât și angajatorul dvs. trebuie să respectaţi întotdeauna termenii contractului. Pentru a afla mai multe despre contractele de muncă, contactați biroul local pentru ocuparea forței de muncă.

Dacă vă pierdeți locul de muncă

În majoritatea cazurilor, angajatorul dvs. trebuie să vă înmâneze o notificare scrisă înainte de ultima dvs. zi de muncă sau să vă plătească pentru această perioadă. Aceasta se numește plată compensatorie.

Шенгенская виза - Sputnik Moldova-România
Societate
Canada elimină vizele pentru români, etapizat

Pe de altă parte, angajatorul nu trebuie să vă notifice atunci când, de exemplu, manifestați abateri grave sau lipsiți de la muncă fără un motiv întemeiat.

Dacă aveți un contract pentru o anumită perioadă de timp sau pentru o anumită activitate, angajatorul dvs. nu trebuie să vă notifice când se încheie contractul. De asemenea, normele privind notificarea de încetare a contractului sunt stabilite de fiecare provincie și teritoriu.

Dacă angajatorul nu respectă legea când vă concediază, puteți depune plângere la biroul local pentru ocuparea forței de muncă. Dacă sunteți protejat de un contract cu un sindicat, puteţi face o plângere oficială prin intermediul sindicatului.

Cazarea

Angajatorul dvs. nu este obligat să vă asigure cazarea în afara cazului în care sunteți lucrător agricol temporar în Programul Lucrătorilor Agricoli sezonieri.

Dacă vi se oferă cazare, angajatorul poate lua din salariu o parte din costul cazării. În majoritatea provinciilor, suma pe care o pot percepe pentru masă şi cazare este limitată. Toate deducerile trebuie menționate în contractul dvs.Sanatate şi siguranţă

Toți lucrătorii din Canada au dreptul la un loc de muncă sigur și la condiţii sănătoase de muncă. Există legi care protejează lucrătorii de pericol.

Guvernele provinciale, teritoriale și cel federal au fiecare propria legislație și modalități specifice de a trata chestiuni legate de sănătate și siguranță.

Lucrați în siguranță?

Pentru a şti dacă locul dvs. de muncă este sigur, trebuie să vă întrebaţi dacă:

Am fost pregătit corespunzător pentru munca pe care o prestez?

Am fost dotat cu echipamentul potrivit de siguranță pentru a-mi efectua activitatea?

Nu mă simt în siguranţă când lucrez?

Lucrez în apropierea unor materiale periculoase?

Pentru a raporta un loc de muncă nesigur, contactați biroul local pentru ocuparea forței de muncă.

Refuzul de a efectua o muncă periculoasă

De cele mai multe ori, aveți dreptul de a refuza munca dacă consideraţi că activitatea este periculoasă.

Trebuie să fiți plătit până când:

- pericolul este eliminat,

- simțiți că problema nu mai există, sau

- un oficial guvernamental vă spune că sunteţi în siguranţă să efectuaţi activitatea.

Nu puteţi fi pedepsit pentru refuzul de a efectua o muncă periculoasă.

Dacă sunteți vătămaţi la locul de muncă

Majoritatea provinciilor și teritoriilor canadiene oferă compensaţii în caz de vătămare la locul de muncă. Planurile de compensare a lucrătorilor oferă ajutor (beneficii medicale sau salariale) dacă sunteţi vătămaţi la locul de muncă sau dacă locul de muncă vă cauzează o îmbolnăvire. Angajatorul dvs. nu are voie să ia nimic din salariul dvs. pentru aceste planuri.

În anumite provincii și teritorii, angajatorii nu sunt obligaţi să vă ofere beneficii de compensare. În acest caz, acest lucru trebuie să menţionat clar în contractul de muncă.

Drepturile lucrătorilor agricoli

Unii lucrători agricoli din Canada au drepturi speciale în cadrul Programului pentru lucrătorii agricoli sezonieri.

Raportaţi un abuz

În cazul în care consideraţi că angajatorul dvs. nu vă respectă drepturile pe care le aveţi ca lucrător străin temporar în această ţară sau a utilizat greşit un program, puteţi raporta abuzul la această adresă

Fluxul de știri
0