La final, bucuria Simonei Halep a fost nemărginită. Sportiva română a sărit pur și simplu din boxă și s-a dus pe teren, unde și-a îmbrățișat și felicitat colegele pentru marea victorie. Darren Cahill a postat pe Twitter imaginile bucuriei fostei sale eleve.
„România a învins Cehia cu scorul de 3-2 și s-a calificat în semifinale, unde o va întâlni pe Franța (3-1 vs Belgia). Irina Begu și Monica Niculescu le-au învins pe cele mai bune jucătoare de dublu din circuitul WTA, Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova, și au adus punctul decisiv, după ce Simona Halep le câștigase pe primele două (victorii la Siniakova și Pliskova)”, scrie hotnews.ro.
Remarcabilă este și reacția fanilor, care au sărit în sus în tribune, momentele de bucurie fiind irepetabile.