Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Mircea Badea și Mugur Ciuvică – fac praf Europa în cazul Kovesi, cele mai tari acuzații!

Abonare
”Ecuația puterii la nivel european are nevoie și de niște cătușe - Numai că e mult mai ușor să-i pui unui pesedist din Videle cătușe, să o bagi pe Olguța în 24 de ore la pușcărie, dar e mult mai complicat să-i pui lui Salvini”.

BUCUREȘTI, 9 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul realizator Mircea Badea a făcut o analiză extrem de clară a situației care se întâmplă acum cu propunerea Laurei Kovesi la nivel european – și de susținerea de care se bucură la nivelul unor lideri UE.

”Eu nu cred că europenii sunt într-o neînțelegere față de ce s-a întâmplat în România”, a spus Badea, vizavi de fenomenul Kovesi-DNA. ”Ba da, au înțeles foarte bine, pentru că nu văd nici un motiv pentru care să nu fi neînțeles, chiar nici un motiv. Cred că li s-a explicat și-n dungă, de mai multe ori. E chiar foarte ușor să te informezi”

Generalul Corneliu Dobrițoiu, fost ministru PNL al Apărării, a intervenit: ”Ba chiar unii dintre europeni au și sprijinit haosul și atacurile împotriva libertăților individuale”.

”Alde Juncker și Timmermans , ca să nu zic ”europenii”, știu foarte bine ce s-a întâmplat în România - am senzația că le și convine asta, de vreme ce susțin în continuare, iată, la rupere, acest sistem”, a spus Mircea Badea.

Deci, consideră Mircea Badea, din acest punct de vedere ”n-o să-i convingă nici Dăncilă pe Juncker și pe Timmermans, nici ei pe Dăncilă, pentru că fiindcă fiecare știe, de fapt, ce s-a întâmplat în această țară”.

”Unora le convine, unora – nu,  e foarte simplu”, spune realizatorul Antena 3, care completează. ”De altfel se vede și din faptul că oficiali din Franța și Germania iau în calcul o susținere a lui Kovesi la Parchetul European”.

Mircea Badea face chiar o acuzație directă: ”Ei au înțeles exact ce s-a întâmplat în România și vor să-și pună omul să facă la nivel european ceea ce a făcut și în România”.

”Numai că la nivel european e un pic mai complicat, eu cred că ei o supraestimează pe Kovesi din punct de vedere al inteligenței, care e o persoană foarte rudimentară, primitivă” a spus Mircea Badea.

Mugur Ciuvică a venit cu o completare interesantă: ”Așa e, dar și eu cred că ei sunt destul de rudimentari”.

”Am văzut că francezii s-au supărat că un vicepremier italian s-a întâlnit cu veste galbene!”, a spus Ciuvică. ”Păi când au fost proteste în România, nu erau toate oficialitățile franceze (pentru), de la Macron până la ambasadorul de aici - cum îi lăudau ei pe protestatari”.

Adică, băi nene, chiar așa!... – a izbucnit Mugur Ciuvică.

”Ecuația puterii la nivel european are nevoie și de niște cătușe”, a revenit Mircea Badea. ”Numai că e mult mai ușor să-i pui unui pesedist din Videle cătușe, să o bagi pe Olguța în 24 de ore la pușcărie, dar e mult mai complicat să-i pui lui Salvini”.

La nivel european s-ar putea să ”împingă înapoi”, consideră Mircea Badea. ”La nivel european nu cred că se va întâmpla asta”.

”Cred că va fi nevoie de ceva mai multă diplomație, de ceva mai multă abilitate în acțiune, lucru care nu o caracterizează pe Kovesi – care ia bâta și dă”, a spus Mircea Badea.

Interesantă e și concluzia lui Mugur Ciuvică:

”Să vedem, e posibil ca ăștia doi, centrul Europei, chiar să aibă nevoie de un stalinist acolo”, a spus analistul. ”Poate s-au gândit ei ca cel mai deștept lucru este să extindă chestiile astea staliniste care l-au folosit în România”. a completat Mugur Ciuvică.

”Ei au înțeles că Kovesi le e loială – da, poate să le fie loială, dar nu e suficient”, a conchis Mircea Badea.

Fluxul de știri
0