BUCUREȘTI, 8 feb - Sputnik, Evan Răutu. Nu mai puțin de 24 ani de închisoare au primit, cumulat, mai mulți oameni de afaceri și politicieni cunoscuți.
Aseară târziu, Curtea Supremă, prin decizia cunoscutului și controversatului judecător Ionuț Matei, a dat sentințele definitive în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri de la Constanța.
Astfel, Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, jurnalist, om de afaceri și ex-lider PSD a primit 9 ani de închisoare. Procurorii ceruseră 15 ani în urma rechizitoriului.
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a primit o condamnare de cinci ani, cu executare.
Celebrul om de afaceri și acționar al clubului Dinamo, Cristi Borcea, a primit cinci ani cu executare.
Un alt celebru afacerist, de asemenea implicat în sport și în aventuri mondene, Dragoș Săvulescu, a primit aceeași sentință definitivă – 5 ani cu închisoare.
Deciziile au fost luate de un complet de trei judecători de la instanţa supremă, condus de judecătorul Ionuț Matei - sentințele fiind definitive.
În această dimineață Cristi Borcea s-a prezentat la penitenciar – reamintim că el abia terminase de executat, acum șase luni, o altă condamnare cu executare.
Celebrul primar al Constanței, Radu Mazăre, se află în Madagascar, de unde este foarte greu de adus în țară pentru a-și executa pedeapsa.
Nicușor Constantinescu este grav bolnav, fiind greu de crezut că va putea să execute în penitenciar o asemenea sentință grea.
În dosarul retrocedărilor ilegale din Constanţa, este vorba de terenuri din Mamaia, zone de plajă şi faleză.