BUCUREŞTI, 5 feb – Sputnik, Doina Crainic. În urma temperaturilor foarte scăzute de săptămâna trecută și a căderilor consistente de zăpadă, în Marea Britanie vremea a fost mai blândă la începutul acestei săptămâni. Totuşi, vremea mai blândă nu a fost însoțită de soare, în sud căzând precipitaţii importante sub formă de ploaie.
De asemenea, pentru această săptămână, diagramele meteorologice prevăd o furtună puternică ce va traversa sudul Angliei vineri, potrivit Express.
Agenţia Met Office anunţă vânturi puternice pe tot parcursul zilei de vineri, vânturile intense și ploile menţinându-se inclusiv sâmbătă. Sunt posibile furtuni și zăpadă, iar intensitatea vântului poate ajunge la 60 de mile pe oră în întreaga țară.
Această înrăutăţire a vremii vine după câteva zile în care zăpada și gheața au creat neplăceri pentru milioane de oameni, conducând la suspendarea zborurilor, închiderea drumurilor și întârzieri pentru cei care au călătorit cu trenul.
Diagramele meteo indică viteze ale vântului care ajung până la 60 de mile pe oră sau mai mult, mai ales în sudul Angliei, Cardiff și îndreptându-se spre Manchester.
Violetul arată cea mai mare intensitate a vântului în jumătatea inferioară a Regatului Unit, potrivit diagramei meteo.