Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Bătălia anului: Kovesi – Toader! Europa își bate joc de România, decizie șocantă!

© Photo : RadioresitaLaura Kovesi
Laura Kovesi - Sputnik Moldova-România
Abonare
Este de așteptat un adevărat război chiar de la primele ore – cu demersuri ale lui Toader către PE  - dar și cu intervenții politice puternice – din toate taberele - poate influența decisiv chiar și prezidențialele din România.

BUCUREȘTI, 5 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. O veste șoc a venit aseară - Laura Codruţa Kovesi se află pe primul loc pe lista scurtă de trei procurori preferați de ”grupul de selecție” pentru şefia Parchetului European.

Informația nu este ”pe surse”, ci provine chiar dintr-un document transmis de preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, ministrului Tudorel Toader, care în această perioadă deține și portofoliul european în Consiliul UE.

Iată documentul, făcut public de revista Q Magazine și de pagina Laura Codruța Kovesi – precum și traducerea:

În document se arată că, în conformitate cu Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului UE 2017/1939 privind implementarea planului de intensificare a cooperării în cazul Biroului Parchetului Public European, ”grupul de selecţie a lucrat intens în ultimele săptămâni”.

”Grupul de selecţie transmite Parlamentului European şi Consiliului UE lista scurtă, în conformitate cu Articolul 14(3) al Regulamentului (UE) 2017/1939 şi al regulilor VI(1) şi VII(1) ale grupului de selecţie, cu următoarea ordine a preferinţelor:

1. Laura Codruţa Kovesi (România)

2. Jean-Francois Bohnert (Franţa)

3. Andres Ritter (Germania)”.

Tot din analiza ”grupului de selecție” a reieșit următoarea afirmație care va produce un șoc în România, indiferent de rezultatul final:

”Calificările şi experienţa acestor candidaţi au fost catalogate a fi cele mai înalte pentru postul de procuror-şef european, ţinând cont de criteriile stabilite în Articolul 14(2) al Regulamentului Consiliului (UE) 2017/1939 şi în anunţul pentru acest post publicat pe 18 decembrie 2018, ţinând cont de caracterul special al funcţiei pentru care au aplicat candidaţii”.

Jurnalista Ana Gabor de la Q Magazine informează că audierile vor avea loc în Parlamentul European şi în Consiliul Uniunii Europene, după cum următorul program:

Parlament – Comisiile LIBE şi CONT – 19 februarie 2019

Consiliu- 20 februarie 2019

”Cele două instituții au putere egală de decizie”, precizează Q Magazine

Reamintim că Tudorel Toader și-a declarat uimirea pentru această selecție – ”Cred că membrii Comisiei de selecţie nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetăţenilor, în detrimentul statului de drept”.

”În Franţa sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi şi vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniştrilor de justiţie din statele membre ale UE”, a spus Toader pentru ”Știri pe surse”

Mâine dimineaţă (azi, marți - n.n.) ”voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcţie fiecărui ministru de justiţie”, a anunțat Toader.

Pe de lată parte, presa citează postarea fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, cunoscut pentru derapajele sale verbale.

”Îmi recunosc ignoranţa, nu ştiu exact cu ce se va ocupa, în general, Procurorul European, dar dacă ia funcţia Kovesi, sigur se va ocupa de PSD. Ce coşmar, Tudorele! O să-l preferaţi pe ăla cu prăbuşirea în gol sau cu monstrul verde care zdrobeşte degeţele...”.

Aceste declarații sunt doar preambulul bătăliei anului, care poate influența decisiv chiar și prezidențialele din România. Este deci de așteptat un adevărat război chiar de la primele ore – cu demersuri ale lui Toader către PE  - dar și cu intervenții politice puternice – din toate taberele.

Fluxul de știri
0