BUCUREȘTI, 4 feb - Sputnik, Evan Răutu. Parchetul General a dat publicității un comunicat privind ”Stadiu Dosar 10 august 2018”. De fapt, e vorba de 10 și 11 august, despre care Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice datele de până acum.
Astfel, aflăm că în dosarul penal privind ”incidentele violente ce au avut loc pe 10 și 11 august 2018 în Piața Victoriei din București”, se efectuează în continuare ”urmărirea penală față de suspecții” precizați de PÎCCJ încă din 21 septembrie 2018.
Aceștia sunt:
- maior Cazan Laurenţiu Valentin, în prezent împuternicit director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals;
- comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, secretar de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
- colonel Cucoș Gheorghe Sebastian, în prezent prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
- colonel Sindile Ionuț-Cătălin, în prezent împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă în formă continuată;
Evident, ancheta se află pe rolul Secției parchetelor militare din cadrul PÎCCJ. Dar, atenție la datele care urmează:
”Au fost audiați, până în prezent, aproximativ 1.180 de martori, 560 persoane vătămate/părți civile, unele dintre acestea depunând înscrisuri și acte medicale cu privire la vătămările suferite”.
În plus au fost vizionate mediile de stocare care conțin imagini înregistrate în timpul evenimentelor, precizează PÎCCJ, ”atât unele depuse la dosar de persoanele vătămate, cât și cele transmise de către instituțiile de ordine publică sau de alte persoane juridice”.
”Totodată, menționăm că este în curs de efectuare expertiza fizico-chimică asupra substanțelor cu efect iritant lacrimogen folosite de forțele de ordine în cursul intervenției”, afirmă procurorii militari.
În același timp, procurorii militari ”au efectuat demersuri pentru desecretizarea documentelor întocmite de structurile care au avut atribuții și au acționat în data de 10 august 2018” – probabil fiind vorba de SRI.
Deci, din datele cuprinse în acest comunicat, rezultă că ancheta este de o amploare nemaiîntâlnită în ultimii ani, amintind de dosare gen ”Mineriada” sau ”Revoluția”.
Este adevărat că sunt și cel puțin doi factori ”stimulativi” – unul este ecoul internațional al evenimentelor, al doilea este chiar declarația lui Liviu Dragnea despre o ”tentativă de lovitură de stat”.
În acest context, pe lângă extraordinarul efort al procurorilor, este de subliniat un paradox: ecoul internațional teribil, în ciuda unui miting eșuat din toate punctele de vedere – nu a avut practic nicio idee clară, nu a fost ”al diasporei”, reprezentanții acesteia venind în număr mic, și a degenerat în violențe contra forțelor de ordine și în dezordine pe străzi.
Este interesant de văzut dacă procurorii vor scoate la iveală și aspecte legate de provocări sau de implicarea unor factori externi, occidentali, care parcă abia au așteptat aceste violențe pentru a lansa un șir de acuze contra coaliției de guvernământ și a României - la Bruxelles dar și presa vestică.
Reamintim că unul dintre cei mai experimentați corespondenți de presă români din Occident, Marcela Feraru (EvZ) făcea o remarcă – articole care în vizează pe liderul Coaliției, Liviu Dragnea, au semnalmentele unor campanii de presă plătite.