BUCUREȘTI, 1 feb – Sputnik. Uniunea Europeană consideră oportune consultările cu Federația Rusă în problema interacțiunii Moscovei și grupului de contact în privința Venezuelei, a declarat vineri ambasadorul UE în Rusia, Markus Ederer.
„Dacă este să vorbim despre locul Rusiei în contextul creării acestui grup de contact, pentru că multe lucruri depinde de poziția pe care o va adopta Moscova în această problemă, însă dacă atrageți atenție la dispoziția prin care este creat grupul, veți observa punctul 3. Acesta prevede că există o multitudine de forme de interacțiune atât în interior, cât și în afara acestui grup. Iată de ce aș spune că poziția rusă față de acest grup trebuie definită în cadrul consultărilor”, a spus diplomatul jurnaliștilor.
În punctul 3 al dispoziției de înființare a grupului de contact pentru Venezuela în special se spune că acest grup “se află într-o legătură strânsă cu statele care nu sunt membrii lui”. De asemenea, grupul “poate decide să invite unele din aceste țări să participe la reuniuni în cadrul de observatori”.
Pe 21 ianuarie în Venezuela s-au declanșat acțiuni de protest împotriva actualului președinte, Nicolas Maduro. Președintele parlamentului, Juan Guaido, s-a autoproclamat pe 23 ianuarie șef interimar al statului. SUA și alte câteva state l-au recunosc în calitate de președinte, în timp ce Rusia și-a manifestat susținerea pentru Maduro.