Potrivit diplomatului rus, un astfel de scenariu al evoluției lucrurilor este cel mai prost, însă și acesta trebuie să fie luat în calcul.
“Cel mai prost scenariu ar fi că astăzi pe uscat ar putea apărea 24 de rachete de croazieră Tomahawk cu focoase nucleare”, a subliniat Ryabkov.
De asemenea, oficialul rus a subliniat că există o posibilitate a amplasării rachetelor Tomahawk în România.
Rusia speră că statele europene conștientizează necesitatea păstrării Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat Ryabkov.
“Unele din aceste state au votat la Adunarea Generală a ONU împotriva păstrării INF. E o manifestare rușinoasă a unei presiuni a împrejurărilor asupra propriilor interese. Însă, în cele din urmă, cred că urmările celor ce se întâmplă vor fi clare și pentru ei. Ei tot vor percepe realitatea așa cum este ea, nu așa cum este descrisă de colegii lor de la Washington”, a declarat diplomatul rus.