Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Accident grav în această dimineaţă – morţi, circulaţie întreruptă (FOTO)

© Photo : Facebook / DRDP TimişoaraAccident de TIR-uri
Accident de TIR-uri - Sputnik Moldova-România
Abonare
Tragedia s-a produs pe DN6, în apropierea localităţii Slatina Timiş, după ce tirurile pe care le conduceau s-au lovit frontal.

BUCUREŞTI, 1 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş Severin spune că accidentul a avut loc în jurul orei 8,20.

În urma impactului, la unul cin cele două tiruri care s-au izbit frontal a izbucnit un incendiu care a cuprins atât cabina, dar şi remorca.

„Ulterior, incendiul s-a propagat şi la cel de-al doilea TIR. Din nefericire, ambii şoferi au fost declaraţi decedaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea, potrivit agerpres.ro

După sosirea echipajelor la faţa locului, s-a constatat că în accident a fost implicat şi un al treilea TIR. În acest caz, însă, nu sunt victime, fiind avariată doar remorca.

Purtătorul de cuvânt al ISU Caraş Severin, Adrian Jurjică, spune că autovehiculele au fost îndepărtate pe o rază de o sută de metri. Unul dintre TIR-urile implicate în accident este înmatriculat în Cehia.

„Nu se cunoaşte, încă, încărcătura transportată de autovehiculele implicate în eveniment", a afirmat sursa citată.

La faţa locului intervin de urgenţă cinci echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş. Se acţionează cu două maşini de stingere, o descarcerare, o maşină de primă intervenţie şi comandă, un echipaj SMURD, unul al Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi unul al IPJ Caraş-Severin.

Fluxul de știri
0