3 Sud Est topesc inimile îndrăgostiților cu un nou hit, regizat de un moldovean

© Photo : Facebook / 3 SUD EST3 SUD EST
3 SUD EST - Sputnik Moldova-România
Abonare
Băieții de la 3 Sud Est au lansat piesa „Focul”, o baladă de dragoste ce îți va atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.

CHIȘINĂU, 1 feb – Sputnik. După ce au lansat hituri precum „Stele”, „Cine ești?” și „Dansăm în ploaie”, 3 Sud Est își surprinde fanii cu cel mai nou videoclip despre dragoste și pasiune, care poate deveni noul hit al tuturor îndrăgostiților!

Piesa „Focul” a fost compusă de Laurențiu Duță, Viorel Sipoș și Mihai Budeanu, iar videoclipul a fost regizat de către talentatul Iura Luncașu, născut în Republica Moldova, dar care în anul 1990 s-a mutat în România, unde își desfășoară activitatea de regizor, actor, producător de film și televiziune.

„Noul nostru single FOCUL e aici ca o declarație de dragoste pentru sufletul pereche. Sperăm că am reușit să vă transmitem emoția acestui cântec”, au scris pe pagina oficială de Facebook băieții din 3 Sud Est.

Ascultă piesa și vezi care-i versul tău preferat:

3 Sud Est este o formație  de muzică pop și dance, formată în anul 1997. După un deceniu de activitate, formația s-a desființat în anul 2008, reunindu-se oficial pe 28 februarie 2014 odată cu lansarea unui nou single – ”Emoții”. 

Autor: Valeria Fortuna

Fluxul de știri
0