BUCUREŞTI, 29 ian – Sputnik, Doina Crainic. Purtătorul de cuvânt al Camerei Comunelor John Bercow a primit 14 amendamente la acordul lui May privind Brexit, aşteptându-se ca şase dintre acestea să fie supuse la vot pentru a se ajunge la planul B, potrivit RT.
Amendamentele pot fi clasificate în trei categorii principale:
Propuneri pentru a preveni un Brexit fără acord
Unul dintre cele mai importante amendamente a fost propus de Yvette Cooper de la Partidul Laburist, care îi solicită lui May să amâne Brexitul și să extindă articolul 50 dacă până pe 26 februarie nu obține sprijin parlamentar pentru acordul ei.
Un alt amendament este mai puţin coercitiv. Deputatul Caroline Spelman de la Partidul Conservator și omologul ei de la Partidul Laburist, Jack Dromey, cer respingerea în principiu a conceptului „fără acord”.
Amendamentele privind frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda
Următoarele două propuneri vin de la deputaţii conservatori Andrew Murrison și Graham Brady, care cer ca „plasa de protecţie” (backstop) privind Irlanda să expire până în decembrie 2021 sau să fie înlăturată cu totul din acordul privind Brexit. Această „plasă de siguranță” ar fi impusă pentru a evita o frontieră dură între Irlanda de Nord (provincie a Regatului Unit) și Republica Irlanda (membră a UE) dacă nu va exista un acord comercial privind Brexit.
Amendamente care introduc voturi indicative
Prin acestea se urmăreşte ca parlamentarii să aibă mai mult timp pentru a discuta despre tipul de Brexit care doresc să fie aprobat. Deputatul de la Partidul Laburist Hilary Benn propune un amendament care cere în mod explicit voturi indicative privind opțiunile legate de Brexit, printre care „Norvegia Plus”, un al doilea referendum, o ieşire fără acord „gestionată”, sau un Brexit propus de Partidul Laburist. De asemenea, conservatorul Dominic Grieve solicită un termen de șase zile în lunile februarie și martie care să fie rezervat dezbaterilor privind moţiunile.
Purtătorul de cuvânt al lui May a declarat luni că dezbaterile pentru modificarea acordului pentru a-l face acceptat de parlamentari continuă. De asemenea, premierul este dispus să dea Parlamentului posibilitatea de a vota din nou, cât mai curând, acordul cu privire la Brexit. Nu a menţionat o data exactă, dar sursele Sky News sugerează că un nou vot ar putea avea loc pe 13 februarie.
Propunerile inițiale ale Theresei May privind Brexit au fost respinse de parlament pe 15 ianuarie, guvernul pierzând cu o diferenţă-record de voturi - 230. Termenul limită pentru ieşirea Marii Britanii din UE este 29 martie, în cazul în care Londra și Bruxelles-ul nu vor conveni să îl modifice.